Constantin Corneanu

Preşedinte AESGS

În contextul evoluţiilor politico-economice şi financiare din Republica Moldova şi a valului de proteste publice din acest spaţiu, a apariţiei unor planuri de salvare asemănătoare unui „Plan Marshall“, precum şi a amplificării eforturilor privind conştientizarea necesităţii unirii/reunirii Republicii Moldova cu România, consider că se impune o mai bună cunoaştere a evoluţiilor din spaţiul moldav din perioada 1987 – 1991.

Spectaculoasele evoluţii din arena relaţiilor internaţionale, manifestate în această toamnă a anului 2015, au bulversat cancelarile diplomatice occidentale, respectiv ale ţărilor membre NATO şi UE, relevând faptul că „necunoscuta rusă” rămâne la fel de tainică şi, de ce nu, imposibil de descifrat.

Virgil Măgureanu va reintra din plin în jocurile puterii, după cele petrecute la procesul lui Ceauşescu de la Târgovişte din 25 decembrie 1989, în seara de 31 decembrie 1989, în jurul orei 20.00, când sediul central al CIE a fost înconjurat de TAB-uri ale MApN şi o echipă de membri ai CFSN şi-a făcut apariţia.

Reluarea dosarului privind mineriada din 13 – 15 iunie 1990 a readus în atenţia opiniei publice pe una dintre personalităţile cele mai misterioase din istoria postdecembristă a României, implicată din plin în consolidarea noilor structuri de putere de după 22 decembrie 1989, precum şi în refacerea structurilor de informaţii şi contrainformaţii ale statului român: Virgil Măgureanu.

Vezi mai multe