Claudiu Crăciun

Lector universitar, SNSPA

În răspunsul la articolului scris de Moise Guran, în care se pleda pentru clarificarea şi asumarea doctrinară a noii construcţii politice*, Dacian Cioloş, preşedintele fondator al Mişcării România Împreună, explică „de ce trebuie să depăşim etichetele doctrinare, într-un moment în care vom avea mai multă nevoie de unitate ca niciodată“**.

Pe 23 aprilie va avea loc în Franţa primul tur al alegerilor prezidenţiale. Sunt alegeri foarte importante nu numai pentru francezi, ci şi pentru noi, europenii. Franţa este unul dintre motoarele Uniunii Europene, actualmente gripată de crize şi contestări. Iar preşedintele ales al Franţei va avea un impact imediat şi puternic asupra dinamicii politice pe continent.

Nu este prima oară când îl votez pe Nicuşor Dan, am făcut-o şi în 2012. O fac şi acum, dar cred că va fi ultima oară. Voi explica un vot care este acordat după o perioadă lungă de reflecţie şi de implicare civică. Precizez că l-aş fi votat indiferent de scorul din sondaje pentru că votul nu este dat în funcţie de şansele de câştig, ci de semnificaţia acestuia.

Exact acum patru ani societatea românească era zguduită de proteste. Dacă între timp protestele au devenit ceva comun în România, în acel an totul părea neaşteptat şi totul părea posibil. Se cuvine să ne readucem aminte de 2012 şi cum a debutat acest ciclu protestatar. Societatea s-a schimbat de atunci, politica şi protestul de asemenea.

Vezi mai multe