Andrei Stoian

România noului val

În aproape oricare altă ţară din lume, afirmaţia că educaţia este o prioritate guvernamentală permanentă ar trece drept o banalitate crasă. La noi, se construiesc strategii electorale şi programe de comunicare politică, în jurul acestei teme. Faptul că acest subiect este unul de campanie – care, cu alte cuvinte, suscită dezbateri – indică fără greş că, din păcate, în România, educaţia este foarte departe de a fi o prioritate.

Circulă în reţelele sociale un videoclip filmat în timpul festivalului Untold prezentând câţiva tineri care îi identifică pe Margaret Thatcher, John F. Kennedy, Ronald Reagan, David Cameron etc. drept maeştri ai platanelor. Cameron este “chill şi ca lumea”, Reagan “bagă ok”, Nixon “nu e chiar ok dar cu atmosfera din seara asta o să facă show.”

Acest gând nu reprezintă o furie. Ci o indignare. Furia te poate obnubila pe când indignarea îţi oferă posibilitatea să acţionezi. Mă indignă inadecvarea noastră. A unei buni părţi a cetăţenilor care vieţuiesc în spaţiul carpato-danubiano-pontic. Inadecvarea poate reprezenta una dintre cauzele pentru care suntem în paradigma brambura.

Noroc ca am prieteni mai deştepţi ca mine, unii fiind arhitecţi, urbanişti, pe care îi mai întreb una, alta despre problemele Bucureştiului, despre soluţii. Sunt sigur că printre soluţiile sugerate de ei nu am regăsit „insurecţii civice”, „un Bucureşti fără politicieni”, „căldură gratis şi medicamente ieftine”.