Andrei Pleşu

Scriitor

În ultimele luni am fost asaltaţi zi de zi, seară de seară – era previzibil! –, de informaţii, interviuri, analize, dezbateri, dezvăluiri decise să lămurească adevărul despre „evenimentele“ din decembrie 1989. Fiecare „emiţător“ (jurnalist, analist, politician, participant direct, martor sau martir) vorbea, de regulă, cu aplombul celui aflat în posesia adevărului evident, dar „ascuns“.

La început de an, nu găsesc altceva mai bun de făcut decît să reiau, terapeutic, un text mai vechi, din 2009, în care regăsesc un îndemn şi o melancolie încă neostoite în sufletul meu. Sper ca, peste încă zece ani, îndemnul să fie subînţeles, iar melancolia – vetustă...

Încet-încet, vine momentul amintirilor, al recuperării documentare, al mărturiei, al autoevaluării, pe scurt, al „memorialisticii“. Nu ştii cît timp mai ai, iar în jur proliferează evenimentele comemorative, studiile istorice, exerciţiul retrospectiv al cîte unui fost „jucător“, sau martor, sau „analist obiectiv“.

Modifică Setările