Alexandru Gabor

Politolog

„A schimba sistemul”, „a face reforme” constituie un loc comun al discursului politic despre educaţie şi învăţământ. Politicienii de vârf au devenit ventriloci nevolnici ai reformei permanente, propun, fără vreo analiză, o „nouă lege a educaţiei”, pentru că, nu-i aşa?, totul trebuie reluat de la zero, smuls din rădăcini.

Cetăţenia a redevenit o formă activă de implicare şi încrederea în mecanismele democraţiei a renăscut palid. În fiecare domeniu al politicilor publice există aşteptarea colosală ca urzelile de culise să fie înlocuite de profesionalism şi transparenţă.

Caruselul speranţelor şi deznădejdilor în mişcările sociale este imprevizibil. Protestul de aseară, din Bucureşti şi multe alte oraşe ale ţării, confirmă însă că s-a atins un punct critic, că echilibrul social e pe marginea prăpastiei. Tineri, bătrîni, mame cu copii mici, studenţi, elevi au participat la un carnaval al renaşterii.

Nici nu s-au uscat bine florile primite odată cu deschiderea noului an şcolar, că învăţătorii şi profesorii au primit un tomnatic duş rece. Într-o nouă rundă de negocieri, sindicatele au cerut majorarea salariile personalului didactic cu 15% şi ministrul Sorin Cîmpeanu a dat obişnuitul răspuns „Nu sunt bani”.

După un strălucit doctorat în filosofie, susţinut în Germania, Ştefan Zeletin a scris în 1916 un mic volum de ficţiune. Numele său este astăzi aproape necunoscut publicului larg însă interesele sale din epocă l-au consacrat ca sociolog şi economist, prin câteva opere ce merită o lectură atentă, „Burghezia română“ (1925) şi „Neoliberalismul“ (1927).