Alexandru Gabor

Politolog

În ziua de 1 Decembrie am asistat din nou, ca spectatori ai televiziunilor, la un festivism necritic dedicat Zilei Naţionale. O paradă a vorbelor goale ne-a împiedicat să reflectăm profund asupra semnificaţiei loialităţii faţă de ţară. Nu avem încă răspunsuri la ceea ce Simone Weil a numit „nevoia noastră de înrădăcinare”.

Puţine cuvinte sunt mai abuzate în comentariul politic decât sintagma „clasa politică”. Invariabil, „clasa politică” trebuie înnoită, schimbată, primenită, aruncată la gunoiul Istoriei, salvată de ea însăşi. Desigur, clasa politică trebuie reformată. Membrii ei sunt penali, ticăloşi şi, în general, nedemni pentru a ne reprezenta.

Sir Ken Robinson scrie pentru a inspira schimbarea şi reforma educaţiei publice. Ideea sa principală nu pare spectaculoasă la prima vedere – redescoperirea creativităţii în educaţia publică. Şcolile trebuie să cultive creativitatea şi să canalizeze curiozitatea naturală a copiilor pentru cunoaştere. Părinţii şi copiii simt impulsul să identifice intersecţia dintre pasiunile personale şi aptitudinile dobândite, adesea în absenţa unei consilieri.