În timpul verii, la mare, deasupra plajelor cu mii de oameni întinşi la soare, poate fi văzut câte un avion trăgând după el un banner cu numele unei mărci de bere sau de bomboane de ciocolată. Dacă aş avea bani, aş comanda şi eu unul, pe care aş scrie cu litere mari: „Gigi Todor“.
Am avut de curând prilejul să citesc o scrisoare de o elocvenţă remarcabilă care evidenţiază lipsa de respect a autorităţilor din România faţă de oameni. O reproduc aici pentru că ilustrează mai bine decât orice discurs, editorial sau anchetă dramatismul vieţii de fiecare zi a cetăţeanului român.
Pe lista cărţilor de memorialistică ale celor aflaţi cândva în dizgraţia regimului comunist, printre care multe aparţin unor foşti deţinuţi politici, trebuie adăugată şi una citită în România, deocamdată, doar de traducătorul ei din engleză în română, Paul Budimir, de Ana Blandiana şi de Alex. Ştefănescu: „Un viitor luminos” de Teodor Flonta.
Mă gândeam să încep cu un portret al autoarei – are trei ochi, părul verde şi nasul plasat pe umărul drept −, dar mai bine rezum totul într-un cuvânt: e o femeie frumoasă. Atât de frumoasă, încât ne-a luat-o (ca soţie) un olandez.
Ce face în prezent Mihai Tatulici? Joacă golf. Am aflat aceasta chiar de la el, după ce l-am întrebat cum reuşeşte să-şi păstreze o siluetă de adolescent. Nu este prima dată când mă ia prin surprindere cu acţiunile lui, exorbitante şi provocatoare ca ale „marelui Gatsby“.
