Ad Astra

Comunitate a oamenilor de ştiinţă români

Asociatia Ad Astra protestează în legătură cu nivelul inacceptabil al Standardelor naţionale minimale pentru acordarea titlului de doctor la unele discipline din cadrul Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Acest Consiliu a fost înfiinţat din dorinţa de a asigura standarde uniforme de calitate tezelor de doctorat, indiferent de şcoala doctorală emitentă.

Art. 1, alin. 1, din legea de funcţionare a Academiei Române (AR) (L752/2001) ne spune, fără drept de apel, că doar e lege: „Academia Română este cel mai înalt for naţional de consacrare ştiinţifică şi culturală, care reuneşte personalităţi din ţară şi străinătate cu realizări deosebite în ştiinţe, litere, arte şi în alte domenii ale spiritului“.

În prezent sunt peste 1.600 de infrastructuri de cercetare în România. Lista lor poate fi consultată pe ERRIS. Vă daţi seama ce luptă crâncenă trebuie să existe între acestea pentru a fi declarate „Instalaţie sau Obiectiv Special de Interes Naţional” (IOSIN) şi astfel să fie mufate direct la bugetul MCI şi eventual al fondurilor structurale de la UE. Doar 29 din cele 1.600 au în prezent statut de IOSIN. Lista lor este aici.

România are cu ce se mândri în UE! Pe lângă faptul că o vom avea pe distinsa doamnă Viorica Dăncilă în fruntea Consiliului UE din 2019, îl avem în prezent şi pe distinsul domn Dan Nica în funcţia de raportor pentru programul cadru de cercetare al Uniunii, Orizont Europa, cu un buget de peste €100 miliarde.

Modifică Setările