Ultimele teste la Pasajul Otopeni
0Pasajul de la Otopeni a trecut, ieri, prin ultimele măsurători înainte de darea în exploatare oficială, care va avea loc mâine. Cei aproape 600 metri ai pasajului au fost atent măsuraţi de
Pasajul de la Otopeni a trecut, ieri, prin ultimele măsurători înainte de darea în exploatare oficială, care va avea loc mâine. Cei aproape 600 metri ai pasajului au fost atent măsuraţi de specialişti. Cu ajutorul mai multor microcomparatoare s-a măsurat deplasarea grinzilor în partea inferioară, patru autobasculante fiind încărcate la capacitatea de câte 55 tone fiecare şi amplasate în mai multe puncte, pe suprafaţa pasajului. În urma acestor teste s-au observat deplasări ale grinzilor la partea inferioară de până la 8,5 milimetri, faţă de 19 milimetri, limita maximă admisă. Iar "încărcarea aceasta este mai mare decât maxima care se poate atinge în orice punct de exploatare. Oricum, pasajul este corect executat", susţine Radu Verenciuc, inginer în cadrul Departamentului "Calitate" al firmei care a realizat lucrarea.