Marşul turcesc, eşecul grecesc
0Turcia înfloreşte, Grecia este epuizată! Ce contrast fascinant între cei doi inamici ereditari, care face să treacă frisonul Istoriei deasupra Mediteranei.
Cine şi-ar fi imaginat, în Europa lui Byron şi a lui Chateaubriand, că Grecia, smulsă cu atâta înflăcărare din ghearele otomane, scoate acum în văzul lumii această tumoare monetară ale cărei metastaze ameninţă, via euro, marea arhitectură europeană?
Grecia, în comă monetară, a devenit calvarul monedei euro. În vălmăşagul crizei, Uninea Europeană a „descoperit" la Atena o prăpastie financiară săpată de anarhia cheltuielilor făcute de Stat şi „fardarea" cheltuielilor publice. O neglijenţă a Puterii de la Atena, asortată, la cetăţeni, cu o generalizare incredibilă a fraudei fiscale. Aici intervine şi neglijenţa europeană pentru că a ascuns şi a împins scandalul grec „sub preş", acoperindu-l bine. Teribilul deficit grec este astăzi un fel de hopa-Mitică: cu cât se doreşte micşorarea lui, cu atât el se redresează mai repede. Imposibilitatea, din Zona Euro, a devalorizărilor naţionale, constrânge la o „solidaritate" imorală, fără de care moneda euro nu ar rezista. Răul grec ar antrena, în molipsirea sa virală, Spania ori Portugalia.
Moneda euro şi, dincolo de ea, Uniunea Europeană, înfruntă poate cea mai dramatică provocare. Acordul franco-german contribuie, încă o dată, la evitarea catastrofei. Pe de altă parte, în faţa eşecului total greco-european, victoria electorală a lui Erdogan scoate în evidenţă înflorirea Turciei. Cu importanţa sa demografică (75 de milioane de locuitori) şi militară, cu creşterea sa economică impresionantă, Turcia reuşeşte să-şi impună stabilitatea într-o regiune tulburată de revoltele arabe. Dacă Turcia, pe de altă parte, reprezintă un punct de inspiraţie pentru popoarele arabe (deşi nu au nimic în comun decât islamul), este pentru că şi-a dezvoltat un islam democratic, care acceptă laicitatea Statului.
Erdogan se bucură de susţinerea claselor populare şi a noii burghezii a Anatoliei, mai conservatoare şi mai religioasă decât societatea cosmopolită din Istanbul. Aduce, în rândul acestora, parfumul nostalgiei otomane care-l face pe Erdogan să trimită un salut (tardiv) revoltelor arabe.