Scolari isi publica memoriile
0Selectionerul reprezentativei Braziliei, Luiz Felipe Scolari, va lansa, in acest an, o carte cu memorii, ce cuprinde si detalii despre modul in care nationala braziliana a obtinut al cincilea titlu
Selectionerul reprezentativei Braziliei, Luiz Felipe Scolari, va lansa, in acest an, o carte cu memorii, ce cuprinde si detalii despre modul in care nationala braziliana a obtinut al cincilea titlu mondial, la turneul final din Coreea de Sud si Japonia. Jurnalistul Ruy Carlos Ostermann, responsabil cu redactarea textului, a declarat ca volumul de memorii a fost definitivat inainte de CM din Asia, dar Scolari a dorit sa fie adaugat un capitol despre aceasta competitie. Cartea cuprinde observatiile lui Scolari despre selectionata Braziliei, despre fiecare meci jucat de aceasta sub conducerea sa, despre jucatori si despre schemele tactice aplicate la fiecare partida, precum si detalii despre reuniunile dinaintea partidelor si observatii asupra criticilor facute de presa la adresa selectionerului brazilian. Volumul s-ar putea intitula "Felipao, sufletul celui de-al cincilea titlu" si va cuprinde si date biografice ale lui Scolari, in special despre cariera sa ca jucator si antrenor. In alta ordine de idei, Luiz Felipe Scolari nu stie daca va continua sa antreneze selectionata Braziliei, spunand luni, la Santiago de Chile, ca il bate gandul sa se retraga de la echipa nationala. Antrenorul care a condus Brazilia spre cel de-al cincilea titlu mondial a spus ca va lua o decizie in privinta viitorului sau la sfarsitul acestei luni, dupa ce va avea o intalnire cu responsabilii Federatiei Braziliene de Fotbal.