Marea Britanie a devenit cea mai mare piaţă europeană de sclavi sexuali

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Mii de adolescenţi români sunt ademeniţi în sclavia şi exploatarea sexuală de către grupuri de traficanţi ale căror reţele se întind în întreaga Europă.

Anchetatorii români  din domeniul combaterii traficului de persoane susţin că Marea Britanie a devenit cea mai mare piaţă europeană de sclavi sexuali.

Fete de 10 sau 11 ani sunt „exportate“ în toată Europa şi sunt uneori vândute de către propriii părinţi, potrivit Ianei Matei, fondatoarea organizaţiei Reaching Out Romania.

Matei administrează un adăpost pentru supravieţuitorii traficului de carne vie, într-un loc bine ascuns, la aproximativ  100 de kilometri de Bucureşti.

Ea spune că nu este deloc surprinzător faptul că mahoritatea victimelor sunt din zona rurală a României, unde peste 70 la sută din populaţie trăieşte în sărăcie.

Iana Matei spune că victimele traficului de persoane, care ajung deseori în Londra, Berlin şi Roma, încearcă să scape, riscând tortura sau chiar moartea. Potrivit acesteia, traficanţii reuşesc să identifice vulnerabilităţile fetelor şi să profite de ele. Ei ştiu că fetele au probleme familiale, resurse puţine şi întâmpină dificultăţi în găsirea unui loc de muncă.

Matei a spus că adăpostul său este deseori atacat de traficanţi, aceştia încercând să recupereze victimele şi să comunice cu ele. Femeia susţine că nu-i este teamă de criminali şi va încerca să ajute victimele, aşa cum face de 20 de ani. Matei a afirmat că unii oficiali închid ochii şi acceptă mită, în timp ce alţii bagatelizează situaţia. Ea consideră că singura soluţie pentru contracararea problemei este reformarea întregului sistem.

În încercarea de a ameliora situaţia, România a înfiinţat Agenţia Naţională împotriva Traficului de Persoane (ANITP). Aceasta ajută la identificarea victimelor şi le oferă sprijin după ce revin în ţară.

ANITP a dezvăluit că Marea Britanie a depăşit Germania în 2018, în ceea ce priveşte destinaţia principală pentru traficul de sclavi sexuali.

Purtătorul de cuvând al agenţiei, Mihai Şerban, a declarat că Regatul Unit este acum cea mai importantă destinaţie pentru traficul de sclavi sexuali, fiind identificate 114 victime. Şerban a adăugat că studiul are carenţe, având în vedere că sunt luate în considerare doar victimele „identificate“ şi adevărata scară a traficului este aproape imposibil de cuantificat.

Potrivit Unseen UK, o organizaţie caritabilă care a pus la dispoziţia victimelor slaviei sexuale o linie verde, a transmis că numărul total de români care sunt sclavi sexuali în Marea Britanie a depăşit 1.200.

Europa



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite