De ce insistă AUR cu suspendarea lui Nicușor Dan, deși nu are voturile necesare. Miza reală a demersului 0
AUR continuă ofensiva pentru suspendarea președintelui Nicușor Dan, deși, în actuala configurație parlamentară, nu dispune de voturile necesare pentru ca procedura să aibă șanse reale de finalizare. 
Sechestrat în „Fierăstrău”, cea mai crudă metodă de a-ți distruge adversarul. A fost utilizată în „Războiul Mercenarilor” 0
Unul dintre cele mai încărcate de cruzime războaie din istoria omenirii a fost purtat acum mai bine de 2300 de ani. 
A parcurs aproape 700 de kilometri pe Via Transilvanica și s-a oprit. Critici privind mâncarea, alcoolul și prețurile la cazare 0
După aproape 700 de kilometri parcurși pe Via Transilvanica, un drumeț spune că a renunțat, cel puțin temporar, la traseu.

Șapte persoane, arestate după atacul asupra unei ambulanțe în Cluj. O femeie ar fi aruncat piatra care a rănit șoferul 0
Șapte persoane, între care și o femeie, au fost arestate preventiv pentru 30 de zile de Judecătoria Dej în cazul atacului asupra unui echipaj de ambulanță produs în comuna Recea-Cristur, județul Cluj. 
Știrile zilei
Panourile fotovoltaice pot produce energie timp de peste 30 de ani, însă investiția nu se încheie odată cu montajul. 

Călin Georgescu, mesaj la 425 de ani de la moartea lui Mihai Viteazul: „Aceleași interese imperiale se tem de românii uniți”

Evenimente 07:41
Shorts Adevărul
Recomandările redacției
Video Petrecere la Budapesta, pe albia secată a Dunării. Oamenii au coborât pe fundul fluviului, după ce apele s-au retras 0
La Budapesta, locul pe unde în mod normal curge Dunărea s-a transformat într-un spațiu neobișnuit de petrecere. 
Analizele Adevărul
Revolta legumicultorilor: roșiile pleacă din Olt cu 1,5 lei și ajung la peste 5 lei în Ardeal. Cer controale și eliminarea samsarilor 0
Producătorii de legume, chemați în Cisnădie de cumpărători să-și vândă marfa direct, cer ca în toată țara să se controleze piețele și să se elimine comercianții care se folosesc de certificate de producător și cumpără și revând la prețuri mari, blocându-le lor marfa în vârf de producție.

Politică
Liderul PNL Ilie Bolojan a discutat cu apropiații săi din partid noi condiții pentru a vota un guvern, susțin surse politice pentru „Adevărul”. Varianta Siegfried Mureșan, propusă luna trecută de PNL-USR-UDMR, a picat. Iată ce condiții vor pune acum liberalii. 


Alexandru Grumaz Analist politico-militar

Cristian Unteanu Jurnalist
Război în Ucraina
Moscova laudă schimbarea de atitudine a Bulgariei față de Ucraina. Ce spune Kremlinul despre deciziile premierului Radev 0
Rusia susține că a observat o schimbare în retorica oficială a Bulgariei față de Moscova și războiul din Ucraina, după instalarea guvernului condus de Rumen Radev. 
Sport
Partenerii noștri
Știri interne
Doar 24 de bilete pentru 1.112 cereri. Cât de greu au ajuns pensionarii să prindă un tratament în 2026 0
Pensionarii au primit în 2026 mult mai puține bilete pentru tratament prin Casa de Pensii decât în anul precedent. 
Știri externe
Armata SUA l-a demis pe generalul care coordonează sprijinul pentru Ucraina. Un fost oficial invocă probleme legate de consumul de alcool 0
Armata Statelor Unite l-a înlăturat brusc pe general-locotenentul Charles Costanza, comandantul Corpului V, structură care coordonează sprijinul american pentru Ucraina și susține flancul estic al NATO. 
Interviu Violoncelistul Marin Cazacu, directorul general al Filarmonicii George Enescu: „Privind lumea în care trăim, Ateneul Român este o oază de liniște” 0

Oltea Șerban-Pârâu Muzicolog şi critic muzical
Economie
Scenariile unui expert în energie pentru iarna 2026-2027: Prețurile pe piaţa gazelor vor crește și vor afecta factura la curent 0
România se va confrunta în sezonul rece 2026-2027 cu o situaţie mai tensionată pe piaţa gazului, nu neapărat cu o criză, spune preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă. 
articol publicitar
Factura PPC are o pagină de sumar, cu toate informațiile care contează la îndemână

Stil de viață
Video Satul din Europa desemnat „cel mai frumos din lume” a ajuns să încaseze zeci de mii de euro din amenzi pentru parcare. De ce s-au săturat localnicii de turiști 0
Un sat din Marea Britanie, desemnat „cel mai frumos din lume”, a devenit o adevărată provocare pentru localnici. Turiștii care vin să-i admire casele de poveste blochează trotuarele și străduțele înguste cu mașinile, iar autoritățile au emis anul trecut 651 de amenzi pentru parcare. 
Interviurile Adevărul
Cele mai citite
A parcurs aproape 700 de kilometri pe Via Transilvanica și s-a oprit. Critici privind mâncarea, alcoolul și prețurile la cazare 0

Video Petrecere la Budapesta, pe albia secată a Dunării. Oamenii au coborât pe fundul fluviului, după ce apele s-au retras 0

Video Un elicopter a aterizat fără permisiune în curtea unui centru de echitație pentru a prelua fiica unui afacerist. Pagubele produse 0

„M-am trezit cu 31 de mușcături pe tot corpul”. Vacanță de coșmar pentru o familie de români în Nisipurile de Aur: „Fugiți de acest hotel!” 0





























































































































