O familie de români reclamă că rămas fără cazare în timpul vacanței în Bulgaria, după ce a sesizat apariția unor ploșnițe în camera unui hotel de 4 stele din Sunny Beach. Turiștii susțin că reprezentanții hotelului i-au acuzat că au adus insectele și le-au cerut să plece. 

România a juns în presa internațională după oprirea celui de-al doilea reactor de la Cernavodă, decisă pe fondul nivelului minim istoric al Dunării. 

Vicepremierul Oana Gheorghiu publică lista cu 27 de social democrați în funcții înalte și spune că PSD nu e în opoziție 0
Vicepremierul Oana Gheorghiu (PNL) îl acuză, joi, pe preşedintele PSD, Sorin Grindeanu, că minte când afirmă că social-democraţii sunt în opoziţie. 
Știrile zilei
Shorts Adevărul
Recomandările redacției
Autoritățile germane trag un semnal de alarmă cu privire la tendința tot mai accentuată de idealizare a fostei Republici Democrate Germane (RDG), la 65 de ani de la ridicarea Zidului Berlinului. 

Urs împușcat în Poiana Brașov după ce a încercat să intre de mai multe ori în anexele unui complex hotelier

Braşov 17:28
A dat Bacalaureatul la 69 de ani. Una din probe și-a păstrat-o pentru anul viitor, să se pregătească mai bine

Societate 17:46
Nici bacurile nu mai pot traversa Dunărea. Cursa Călărași-Ostrov, suspendată din cauza nivelului scăzut al fluviului

Evenimente 16:34
Analizele Adevărul
Programul Casa Verde ar urma să finanțeze în 2026 sisteme de stocare a energiei, fără componenta pentru instalarea de panouri fotovoltaice, a anunțat ministra Mediului, Diana Buzoianu. 

Politică
Video Sorin Grindeanu: „Capitalul autohton este aproape distrus”. Liderul PSD acuză Guvernul Bolojan de „contracție economică, sărăcie și trai pe datorie” 0
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, susține că economia României traversează o perioadă dificilă, marcată de falimente, scăderea investițiilor și pierderea locurilor de muncă. 

Alexandru Grumaz Analist politico-militar

Paul Stan Jurnalist
Război în Ucraina
Ucraina a folosit pentru prima dată 15 arme de producție proprie într-un atac coordonat asupra Novorossiisk. Un terminal de cereale, o bază navală și nave rusești au fost lovite 0
Ucraina a combinat 15 sisteme de armament de producție proprie într-un atac coordonat asupra Novorossiisk, lovind nave de război rusești și determinând autoritățile ruse să declare stare de urgență în orașul-port de la Marea Neagră. 
Sport
Partenerii noștri
Știri interne
„Au chemat jandarmii”. Scandal la un hotel de 4 stele din Bulgaria, reclamat de un turist român: „Personalul, extrem de arogant și obraznic” 0
Un turist român susține că a avut parte de o vacanță de coșmar la un hotel de patru stele din Sunny Beach, Bulgaria. După ce a reclamat că aerul condiționat nu funcționa și a cerut schimbarea camerei sau banii înapoi, spune că la hotel au fost chemați jandarmii. 
Val de înregistrări după repornirea e-Terra. Resurse umane suplimentare și program prelungit la OCPI

Societate 16:18
Știri externe
Alarmă pe USS Abraham Lincoln. Marinari epuizați ar fi încercat să sară peste bord: „Sper să nu mă trezesc mâine” 0
Situație alarmantă la bordul portavionului american USS Abraham Lincoln, unde mai mulți marinari ar fi încercat să sară peste bord, pe fondul epuizării fizice și psihice provocate de o misiune militară prelungită. 
Economie
Micul dejun ar putea deveni mai scump pentru europeni dacă noile reguli pregătite de Bruxelles privind pesticidele utilizate în afara Uniunii Europene vor intra în vigoare în forma analizată. Cafeaua, citricele și fructele de pădure se numără printre produsele pentru care prețurile ar putea crește. 

Stil de viață
Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război 0
Eclipsele de soare sunt fenomene astronomice care au fascinant și intrigat omenirea dintotdeauna. De-a lungul erelor geologice au fost nenumărate astfel de evenimente, dar câteva dintre ele au rămas cunoscute în istorie ca fiind cele mai terifiante și semănătoare de haos. 
Interviurile Adevărul
Cele mai citite
O femeie a rămas fără pensie după ce a petrecut 680 de zile în Maroc. Instanța a decis că trebuie să returneze peste 32.000 de euro 0

Liber la construcții fără autorizație în mediul rural. Ce case pot fi construite doar cu notificarea primăriei 0

Video „Ne-au dat afară din hotel”. O familie de români, evacuată dintr-un hotel de 4 stele în timpul vacanței în Bulgaria: „Am plecat cu copiii noaptea” 0

Analiză Schimbări majore în administrația publică: dispar funcții, apar noi posturi de conducere și se modifică fișele de post 0

Trei dintre cele mai înfricoșătoare eclipse solare din istorie. Haosul care a izbucnit după întunecarea cerului și fenomenul care a oprit un război 0































































































































