Exclusiv Cum poate România să contribuie la garanțiile oferite Ucrainei. „Riscăm să ne întoarcem la vremea imperiilor, iar cei puternici vor dicta”
0
Șeful generalilor români și un politolog recunoscut în întreaga lume analizează, pentru „Adevărul”, modul în care România ar putea să-și aducă pe viitor contribuția la garanțiile de care ar trebui să beneficieze Ucraina.

Trump joacă Alba-Neagra cu armistițiul din Ucraina. Cum și-a schimbat declarațiile privind încetarea focului
0
Donald Trump oscilează între cererea unui armistițiu de încetare a focului și renunțarea la el, schimbându-și de mai multe ori poziția după întâlnirea cu Putin, spre confuzia aliaților și frustrarea Kievului.

Știrile zilei
Recomandările redacției
Cele mai stranii și înfricoșătoare întâmplări din istorie. Sunt cât se poate de reale, i-au șocat pe contemporani
0
Istoria a consemnat numeroase întâmplări extrem de misterioase. Cât se poate de reale, dar fără nici o explicație din punct de vedere științific.

Analizele Adevărul
Mini-autoturismele legendare care au făcut istorie pe tot globul. Românii ar fi putut să o aibă pe Rodica, dar s-au ales cu Lăstun
0
După al Doilea Război Mondial mașinile de mici dimensiuni, cu un consum scăzut de combustibil, au devenit o modă în toată Europa. Câteva dintre acestea au ajuns modele iconice, adevărate staruri ale industriei automobilistice.

Politică

Radu Carp
Profesor Fac. de Ştiinţe Politice
Război în Ucraina
Europenii relansează planul unei forțe multinaționale de asigurare a păcii, după ce SUA au promis garanții de securitate
0
După consultări cu președintele Volodimir Zelenski, Coaliția de voință și-a reiterat disponibilitatea de a oferi garanții de securitate Ucrainei.

Sport
Mașinile, interzise în București în ultima zi a lunii august. O competiție de ciclism cucerește orașul

Sport
08:34
Partenerii noștri
Știri interne
Dan Negru, acuzat de propagandă pro-rusă în urma unei postări pe Facebook: „Copiii celor care vor război și înarmare să fie trimiși pe front, în prima linie”
0
O postare a prezentatorului TV Dan Negru, în care a discutat despre retorica pro-război, a stârnit revoltă pe Reddit, utilizatorii acuzându-l de propagandă pro-rusă.


Laurențiu Sfinteș
Fost ziarist şi diplomat militar
Știri externe
Zelenski, pregătit să se întâlnească cu Putin. Trump: „Pregătesc o trilaterală”. Kremlinul: „Zi importantă pentru democrație”
0
După întâlnirea cu liderul SUA, Donald Trump, și liderii europeni, președintele Volodimir Zelenski a eclarat că Ucraina este pregătită pentru orice fel de format pentru o întâlnire bilaterală cu preşedintele rus Vladimir Putin pentru a pune capăt războiului.

Economie
Transportatorii vor plăti taxa de drum în funcție de distanța parcursă. Cum se va calcula rovinieta pentru autoturisme
0
Transportatorii de marfă vor plăti taxa de drum TollRo în funcție de distanța parcursă, iar pentru autoturisme și vehicule ușoare rovinieta va fi calculată în funcție de durata de utilizare și de emisii.

Stil de viață
România, total nepregătită pentru boom-ul AI. Inteligența artificială pune presiune pe rețelele electrice
0
„România nu va putea să gestioneze presiunea energetică a boom-ului AI și vom plăti scump ca să alimentăm datele «verzi» pe hârtie”, avertizează Dan Popescu, Director of Engineering @SCOPEfusion.

Adevărul Live
Cele mai citite
Exclusiv Cum poate România să contribuie la garanțiile oferite Ucrainei. „Riscăm să ne întoarcem la vremea imperiilor, iar cei puternici vor dicta”
0

Transportatorii vor plăti taxa de drum în funcție de distanța parcursă. Cum se va calcula rovinieta pentru autoturisme
0

Cele mai stranii și înfricoșătoare întâmplări din istorie. Sunt cât se poate de reale, i-au șocat pe contemporani
0

Video Trump a lăudat fiecare lider european în parte: „Arăți grozav cu bronzul ăsta”. Ce i-a șoptit lui Macron despre Putin
0




































































































































