„Facilităţi“ care-ţi complică viaţa...

Tehnologia, mai ales cea avansată, e gîndită, pare-se, să ne simplifice viaţa. Nu mai e musai să te îngropi în biblioteci şi să răsfoieşti mii de pagini ca să obţii informaţia de care ai nevoie: dai o căutare pe Google şi-ai rezolvat! Nu mai trebuie să te duci la bancă, dacă ai nevoie de bani: plăteşti cu cardul. Banca e închisă? Ai bancomat.

Articol preluat din Dilema Veche

Încet-încet, nu va mai trebui să-ţi conduci tu automobilul: vitezele se schimbă şi singure, iar momentul pilotului automat este aproape. Nu mai e nevoie să ştii adrese, trasee, cartiere ale oraşului propriu. Ai la îndemînă cîrjele GPS sau Waze. Ca să nu mai vorbim de precizia şi rapiditatea aduse în medicină de tot soiul de examene computerizate. Identificarea unui diagnostic nu mai pretinde neapărat de la medic o înzestrare esenţială în practica tradiţională a meseriei: simţul clinic. Lucrurile se rezolvă mult mai uşor manevrînd butoane, ecrane, aparatură sofisticată. Şi aşa mai departe. Se vorbeşte deja de apropiata înlocuire a omului prin roboţi; metoda „copy-paste“ te face „doctor“ cît ai clipi, în orice domeniu; poţi studia la „fără frecvenţă“, poţi fi student prin corespondenţă, ai acces neîntrerupt, prin telefonul mobil, la orice şi la oricine. Ca să comunici nu mai e nevoie de un interlocutor în carne şi oase, ci doar de un instrument eficient şi, paradoxal, de singurătate...

Năucit de acest asalt al „facilităţilor“ şi fiind, prin natură, mai curînd conservator (adică „expirat“, cum mă simt tot mai des), nu mă pot abţine să privesc înapoi, cu tandră melancolie, spre „complicaţiile“ cu faţă umană ale trecutului. Ştiu, totuşi, că fără progres nu merge. Mă străduiesc, deci, să mă adaptez din mers la iureşul înnoirii, dar, destul de des, capotez. Două exemple:

Sînt vechi client al unei cunoscute bănci autohtone. M-am descurcat binişor cu ea, pînă deunăzi, cînd am fost invitat să mă împrietenesc cu unu’ George! E o chestie nouă şi, mi se spune, foarte deşteaptă. (Dar mai sînt şi clienţi, ca mine, insuficient dotaţi intelectual pentru a se ridica la înălţimea minunatului George...) George te ajută să faci un „banking inteligent“! Are mai multă memorie decît tine, e flexibil, imaginativ, intuitiv, prietenos – pe scurt, e „unic“. De ce a fost botezat astfel? În amintirea primului pilot automat din aviaţie, intrat în uz acum vreo sută de ani („Let George do it!“). Şi e produsul unor echipe hipercalificate de IT-işti, psihologi, designeri şi sociologi. Ei bine, mărturisesc cinstit, sînt prea mic pentru o asemenea adunare de creiere sublime. Ca să rezum: operaţiuni pe care, pînă de curînd, le rezolvam – cu desuetul token – în aproximativ zece minute îmi iau acum, sub conducerea genialului George, o bună jumătate de oră de hărţuieli subtile. Ştiu: pentru că sînt cam prostuţ, pentru că n-am suficientă experienţă în materie electronică, pentru că nu sînt receptiv la noutate etc. Dar asta e! Or mai fi şi alţii ca mine. Ăstora, marea jucărică Gigi le cam împute viaţa...„Specialiştii“ îmi tot spun că aportul noii proceduri e tocmai „simplitatea“. O fi! Dar creierul meu se simte mai bine în preajma unei complicaţii bătătorite decît în preajma unui simplităţi „fine“, cu miros de Coco Chanel şi croială Lagerfeld...

Al doilea exemplu ţine de anexele farmaceutice ale vieţii mele de om bătrîn. Şi aici au apărut noutăţi! Mai întîi, în mai toate farmaciile s-au ivit, dincolo de tejghea, generaţii noi: e vorba, în general, de fete tinere, foarte drăguţe şi serviabile, dar care, adesea, par să fie în „practica“ de după terminarea studiilor: adică în intervalul de timp necesar primului contact cu „munca de teren“. Înţeleg, desigur, că nu le e uşor. Numărul medicamentelor a crescut isteric, pacienţii sînt, nu o dată, capricioşi şi pisălogi, iar între cumpărători şi „vînzători“ s-a interpus, fatalmente, un mic balaur: computerul, o sculă proiectată să ne simplifice tuturor viaţa. Drept care, ceri un medicament, tînăra farmacistă surîde amabil şi trece la computer. Urmează o căutare „tehnică“, aplicată, cu trei rezultate posibile: 1) Nu avem, din păcate, medicamentul solicitat; 2) Ah (după eforturi care pot atinge un sfert de oră), a căzut sistemul, nu vă putem servi; 3) Da, o clipă! În acest (fericit) din urmă caz, domnişoara cu care dialoghezi dispare, precipitat, în „depozit“, printre interminabile rafturi. Dacă ai noroc, vine cu marfa. Dacă nu, o colegă e rugată să ajute: „Nu găsesc! Ştii cumva unde ar putea să fie flaconul cutare?“ În cele din urmă pleci, puţin tulburat, dar bucuros de norocul propriu. Mai periculos e cînd ai de rezolvat o reţetă. Unele medicamente recomandate se găsesc, altele nu, altele se pot comanda pentru o dată ulterioară, altele nu se mai fabrică sau nu se mai importă. Chestia cea mai tare e însă alta. Dai reţeta, farmacistul aruncă o „răpide ochire“ asupra ei şi îţi spune, vag autocritic, că lanţul de farmacii pe care îl reprezintă nu lucrează cu casa de sănătate OPSNAJ (?!), ci cu ASMB (sau viceversa). Tu însă, biet client, n-ai cum să ştii dinainte cu ce casă lucrează farmaciile pe care le frecventezi, iar medicul care a pus pe reţetă una din cele două (sau vreo a treia) nu ştie nici el la ce firmă de cumpărat medicamente vei apela. Carevasăzică, blocaj total! Încep alergătura, incertitudinea, eşecul.

Amabilitatea excesivă poate fi şi ea o „facilitate“ care îţi poate înnoda urechile. Tot în cîte o farmacie poţi avea următoarea experienţă: te duci cu o listă de leacuri, alcătuită de medicul tău curant. Ei bine, uneori dai de o autoritate farmaceutică care nu prea e de acord cu gîndirea medicului... „V-a dat asta?! Vă spun sincer că nu v-aş sfătui! Aţi mai luat? Eu vă sfătuiesc să luaţi altceva.“ (Urmează cîteva oferte pe care n-ai criterii să le accepţi sau nu.) Una peste alta, ori eşti slab de înger şi pleci cu ce ţi-a dat de cumpărat „expertul“ farmaciei, ori eşti ţîfnos şi pleci trîntind uşa: „N-am venit să mă consultaţi, ci să-mi vindeţi ce vă cer!“ (Nu-i vorbă că sînt şi clienţi care blochează ghişeul, povestindu-şi, în detaliu, simptomele şi cerînd sfaturi de viaţă...)

Să nu înţeleagă farmacistele şi farmaciştii că bombăneala mea se poate generaliza. Am diabet, sînt cardiac (cu cinci bypass-uri), hipertensiv, insomniac, niţel depresiv ş.a.m.d. Nu sînt nebun să mă pun rău cu toţi, mai ales că majoritatea sînt minunaţi. Am vrut doar să spun că, în serviciul public, abuzul de „facilităţi“ te poate sminti...

Puteţi comenta acest articol pe dilemaveche.ro