Evenimente
Tânărul băut a acroșat cu mașina un pieton și s-a baricadat în casa sa la câteva sute de metri de locul accidentului.
Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri seara, că nouă cetățeni români și membri de familie ai acestora au fost evacuați din Fâșia Gaza și au ajuns pe teritoriul Republicii Arabe Egipt, prin punctul de frontieră Rafah.
Drumarii au început operațiunea de deszăpezire a Transfăgărășanului, estimând că acesta ar putea fi redeschis traficului „cu mult înainte de data obişnuită de 1 iulie”, conform anunțului făcut miercuri de către DRDP Brașov pe rețelele de socializare.
Traficul este extrem de aglomerat pe drumurile din țară care duc către punctele de frontieră, de 1 Mai.
Colegiul Medicilor din București a confirmat că în toate cele 17 cazuri de deces de la Spitalul Pantelimon din Capitală nu s-au găsit suspiciuni că au existat abateri de la protocoale sau acțiuni intenționate de a suprima viața pacienților.
Șarpele a fost descoperit chiar în dormitorul casei. Panicați, oamenii au sunat la 112 pentru a cere ajutor.
În prima lună de la aderarea la spațiul Schengen, vameșii au efectuat peste 145.000 de verificări cu aplicația eDAC. Printre descoperiri se numără un cetățean nepalez care stătea ilegal pe teritoriul României și o familie de români cu documente de călătorie expirate.
Unul dintre inculpaţii în cazul uciderii omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner a fost adus în ţară, în noaptea de marți spre miercuri, din Irlanda.
Una dintre cele mai mari operaţiuni de desant aerian din Europa după al Doilea Război Mondial, cu implicarea a aproximativ 2.000 de paraşutişti, va avea loc în cadrul exerciţiului multinaţional SWIFT RESPONSE 24, care se va desfăşura în perioada 5 - 24 mai, anunţă Ministerul Apărării Naţionale.
Se circulă bară la bară pe mai multe drumuri din țară, înainte de mini-vacanța de 1 mai și Paște. La intrare în București, pe A1, coloana de mașini se întinde pe 6 kilometri.
Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord că în perioada 30 aprilie - 2 mai sunt anunţate greve ale ofiţerilor Poliţiei de Frontieră din cadrul aeroportului Heathrow.
Alexandru Daniel Stoica, de 34 de ani, urmărit internațional pentru spălare de bani, a fost capturat de polițiștii din Italia. El era căutat de aproape de trei ani.
Paul Lambrino, cunoscut sub numele de Paul de România, participa la un eveniment organizat de Cavalerii de la Malta atunci când a fost reținut de polițiști. Avocatul său subliniază că acesta a fost „umilit în fața unor demnitari din toată Europa”.
În jur de 30 de bărbaţi ucraineni au murit în timp ce încercau să treacă ilegal graniţa şi să evite să lupte în războiul cu Rusia, a declarat purtătorul de cuvânt al Serviciului de pază a frontierei, Andrii Demcenko, transmite marţi Reuters.
Acuzat că a primit o mită în valoare de 1,25 milioane de lei, Dumitru Buzatu, fost șef al Consiliului Județean Vaslui și fost lider al PSD, a obținut o victorie majoră în instanță.
Ucraina se află într-o situație dificilă pe front, iar Kievul și unii analiști susțin că acest lucru se întâmplă și din cauză că aliații nu i-au sprijinit suficient pe ucraineni. Există însă și alte voci, inclusiv generali importanți din NATO, care atrag atenția că ucrainenii au comis multe greșeli
Din luna martie, trei elicoptere cu sisteme video FLIR au fost introduse în misiunile Poliției rutiere pentru a spori siguranța în trafic. Până acum, au fost identificate 40 de depășiri neregulamentare, iar conducătorii auto au fost sancționați cu amendă și li s-au reținut permisele.
Paul Lambrino a fost prins duminică, 28 aprilie, într-un hotel de lux din Malta. Imagini publicate pe YouTube redau momentul reținerii. Paul era împreună cu soția sa, Lia, atunci când a fost găsit de polițiști.
O femeie în vârstă de 80 de ani a rămas fără permisul de conducere după ce acesta i-a fost suspendat de către poliţişti pentru că circula pe contrasens pe Autostrada A1, pe sensul de deplasare Bucureşti-Piteşti.
Un puternic incendiu a izbucnit luni la izolația unei clădiri în construcție în Sectorul 1 din București. Mai multe autospeciale de pompieri sunt la fața locului pentru a interveni, iar 20 de persoane din blocul vecin au fost evacuate. Între timp, focul a fost stins.
România continuă acordarea de asistență umanitară populației civile din Fâșia Gaza, a precizat, luni, Executivul.
Inspectorii ANSVSA au desfășurat aproape 1000 de controale pentru autenticitatea și calitatea produselor lactate din România, recoltând 148 de mostre. Au identificat discrepanțe semnificative între etichete și conținutul real și au dat amenzi de peste 700.000 de lei.
A fost câștigat premiul de la Loto 6/49, de peste 725.000 de euro. Unde a fost jucat biletul norocos
A fost câștigat premiul de categoria I la tragerile Loto 6/49 desfășurate duminică, 28 aprilie.
În urmă cu o lună, o instanță din Franța a refuzat predarea acestuia către autoritățile din România, în vederea executării unei pedepse cu închisoarea.
Un cutremur cu magnitudinea 3,3 s-a produs duminică dimineaţa, la ora locală 6:43, în judeţul Vrancea, zona seismică Vrancea, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).
Inginerul Gheorghe Ursu a fost închis și omorât de comuniști pentru că a îndrăznit să prezinte lumii întregi planul criminal de reclădire a Bucureștiului după cutremurul din 1977. La aproape 40 de ani de la moartea lui, fiul său, Andrei Ursu, încă mai caută dreptatea pe care statul român i-o refuză.
Un judecător de la Tribunalul Bucureşti a dispus vineri începerea judecăţii de fond în dosarul în care fraţii Andrew şi Tristan Tate sunt acuzaţi de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de persoane şi viol.
Avocații lui Ionel Arsene încearcă să îl scape de extrădarea în România, unde are de executat o pedeapsă de peste 6 ani primită în 2023, invocând starea de sănătatre psihică precară a fostului șef de Consiliu Județean și tendințe de suicid, potrivit unor surse judiciare italiene.
Gafa premierului Marcel Ciolacu a stârnit un val de reacții. Ciolacu a declarat la Timișoara că se simte jignit dacă e făcut „moldovean“, el fiind din Buzău. „Să sape o groapă, să se ascundă de ce prostie a spus”, l-au taxat imediat românii.
Fostul ministru al Sănătății, Sorina Pintea, a fost condamnată la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare de către judecătorii Tribunalului Cluj, în dosarul în care a fost prinsă în flagrant de DNA în timp ce lua mită.
Ion Iliescu este urmărit penal pentru infracțiuni contra umanității în dosarul Mineriada. Procurorii au mers vineri la domiciliul fostului președinte pentru a-i aduce la la cunoștință calitatea din dosar.