Tribul care duce o viaţă neschimbată de 10.000 de ani: trăieşte în peşteri şi mănâncă doar din vânat

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe malul lacului Eyasi din Tanzania trăieşte ultimul trib care a decis să rămână neschimbat de zece mii de ani. Membrii tribului Hadza nu cresc animale şi nu cultivă plante, ci sunt vânători din tată în fiu.

Cotidianul "The Daily Mail" a intrat în lumea lor, i-a fotografiat şi a aflat cum îşi duc traiul. Cei din Hadza au fost deschişi către străini, dar vor să-şi păstreze tradiţia de vânători. Hadza vânează babuini şi se ascund de lei, şerpi veninoşi şi alte pericole. Dacă nu reuşesc să prindă nimic, în acea seară tot tribul nu mănâncă deloc.

1.000 de membri ai acestui trib încă locuiesc în peşterile din jurul lacului tanzanez. La Sud de această zonă a fost descoperită cea mai veche fosilă umană. Interesant este faptul că Hadza nu este un trib violent, ceea ce însemană că a supravieţuit doar din calităţile de vânători ale membrilor şi au fost defensivi mereu. Potrivit jurnaliştilor britanici, ei nu s-au luptat în războaie cu alte triburi şi nici nu au fost afectaţi de epidemii.

image

Hadza mănâncă babuini, păsări, antilope şi bivoli. Toate acestea sunt omorâte cu ajutorul săgeţilor de către bărbaţii tribului. Vânatul durează aproximativ cinci ore, în rest Hadza se odihnesc.  De asemenea, limba lor e una dintre cele mai vechi de pe Pământ. Potrivit descrierii e un dialect ritmic, punctat de sunete ca un click.

image

O tânără din trib

image

Un vânător din tribul Hadza

image
Știință



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite