În fiecare an, revista online „Edge“, condusă de John Brockman, vine cu o întrebare pentru unii dintre cei mai iscusiţi oameni ai planetei în ştiinţă, fie că desfăşoară cercetări în acest domeniu, fie că scriu sau vorbesc despre ea în calitate de profesori. 

Anul acesta întrebarea a fost: „Ce ar trebui să ne îngrijoreze pe viitor?“, scrie Vice. Răspunsurile din anul acesta au fost strânse şi sunt dintre cele mai diverse, de la prostie la eugeniile din China.

Lista de oameni chestionaţi cuprinde câştigători de premium Nobel, autori de literatură Science Fiction şi o mulţime de teoreticieni în psihologie, fizică sau biologie. Mai jos este o listă restrânsă a celor mai interesante răspunsuri, dar le poţi consulta pe toate pe site-ul Motherboard Vice sau pe site-ul Edge unde sunt şi explicate, pentru că n-au putut fi lăsate ca simple afirmaţii. Eugeniile din China au primit un spaţiu amplu din partea lui Geoffrey Miller.

  1. Succesul eugeniilor din China - grija lui Geoffrey Miller, psiholog evoluţionar. El se referă, în fapt, la pronunţia yousheng care înseamnă naştere bună, adică urmaşi sănătoşi, la fel ca eugenii. De fapt, Miller consideră că această ţară poate deveni viitorul lider al lumii datorită activiăţilor pe care le desfăşoară în îmbunătăţirea genomului uman.
  2. Lipsa apocalipselor reale este ceea ce-l preocupă pe Martin Rees, fost preşedinte al Royal Society. El consideră că sunt prea multe evenimente de mică importanţă care pot distruge Pământul prin simpla preocupare a oamenilor faţă de ele.
  3. Internetul distruge materialele scrise, consideră David Gelernter, specialist în computere la Universitatea Yale.
  4. Motoarele de căutare devin „gurile“ adevărului este impresia lui W. Daniel Hillis, fizician.
  5. Finanţarea proiectelor de mare importanţă pentru ştiinţă va înceta să mai vină, iar acestea nu vor deveni realitate. Aceasta este cea mai mare îngrijorare a Lisei Randall, specialistă în fizică la Harvard.
  6. Un răspuns amuzant a venit de la J. Craig Venter, cercetător al genomului, care nu are prea multe griji. El conduce motociclete, principala lui grijă este că merge fără casca de protecţie.
  7. Nemurirea va lovi pământenii, deci aceştia nu vor mai avea sfârşit. Acesta e scenariul negru din mintea lui Kate Jeffrey, profesoară în neuroştiinţă behaviorală.
  8. Bărbaţii, spune Helen Fisher, cu specializare în antropologie.
  9. Ochelarii Google Glass şi alte gadgeturi ne vor face să ne întrerupem contactul fizic cu alţi oameni. Aceasta este temerea lui Christine Finn care activează în domeniul arheologiei.
  10. „Ar trebui să fim îngrijoraţi de creşterea unei a patra culturii populare [Forth pop Culture] şi de cum ne va afecta în mod direct sau indirect pe toţi“, susţine Bruce Parker, profesor.
  11. Realitatea augmentată îl sperie pe William Poundstone, jurnalist. Acest tip de realitate câştigă tot mai mult teren pentru că suprapune un strat virtual peste lumea reală uneori încărcată.
  12. Idiocraţia creşte şi Douglas T. Kenrick, profesor în psihologie, este îngrijorat cu privire la ea.
  13. Cooperarea globală îşi pierde din tracţiune şi nu se ştie de ce, aceasta e îngrijorarea lui Daniel Haun, director la Research Group for Comparative Cognitive Anthropology.
  14. Ne facem prea multe griji, consideră Gary Klein, cercetător la MacroCognition. Este unul dintre răspunsurile frecvente pe care oamenii le-au dat.
  15. Roboţii ne vor lua locurile de muncă, iar geografia postumană va avea de suferit, spune David Dalrymple, cercetător la MIT.
  16. Nici extratereştrii n-au fost uitaţi, Seth Shostak de la institutul SETI consideră că ei sunt un pericol pentru civilizaţia noastră.
  17. Numărul mare de droguri ilegale îl îngrijorează pe Adam Alter, psiholog.
  18. Tehnologia va ajunge din nou să fie considerată magie, consideră Neil Gershenfeld, fizician MIT.
  19. Experienţele umane vor ajunge la omogenizare, consideră Scott Atran, antropolog.
  20. Nu vom putea să trăim fără Internet, spune Daniel C. Dennet, filosof. Aceasta este iar o temă recurentă, prezenţa Internetului în vieţile oamenilor. Se pare că a fi sau a nu fi Internet este rău (sau bine, depinde de cel care răspunde).