Referendumul scoţian şi pulsul naţiunii pe Facebook

Recunosc că sunt surprins de rezultatul de ieri al scrutinului scoţian – nu pentru că eram convins că scoţienii sunt toţi nişte Mel Gibson-i, ci pentru că nu mă aşteptam ca într-un vot al maselor să triumfe raţiunea. Ce ar fi pierdut scoţienii, dacă ar fi ales calea orgoliului naţional orb?

Rezultatele referendumul din Scoţia, unde unioniştii au câştigat, iar naţionaliştii separatişti au pierdut sunt surprinzătoare pentru toţi cei care confundă filmul „Braveheart” al lui Mel Gibson (link spre IMDB pentru cei zece cititori care n-au văzut încă filmul) cu spiritul scoţian.

Recunosc că şi eu sunt surprins de rezultatul de ieri – nu pentru că eram convins că scoţienii sunt toţi nişte Mel Gibson-i, ci pentru că nu mă aşteptam ca într-un vot al maselor să triumfe raţiunea. Ce ar fi pierdut scoţienii, dacă ar fi ales calea orgoliului naţional orb? Doar:

• lira sterlină,
• apartenenţa la UE şi
• protecţia NATO, printre altele (mai multe despre argumentele pro şi contra independenţei puteţi citi în relatarea unui specialist în geografie electorală, Aurelian Giugăl, care s-a aflat în Scoţia în „săptămâna de foc”; găsiţi articolul pe Criticatac, aici).

Faptul că nu au ales calea orgoliului naţional orb spune ceva, cred eu, despre poporul scoţian – şi mai ales despre nivelul de educaţie şi capacitatea de a gândi cu propria minte a scoţienilor, dincolo de zgomotul emoţional produs de mass-media şi de îndemnurile pasionale ale vedetelor (fotbalişti, cântăreţi şi actori) din ambele tabere.

Un amănunt interesant, apropo de subiectele discutate în ultima vreme pe acest blog – Internet, social media & co – este acela că, pe Facebook, campania separatiştilor, „the Yes campaign”, pare să fi câştigat (cel puţin, dacă ne luăm după acest articol de pe Yahoo News). Ceea ce ne arată exact ce ştiam deja: că Facebook-ul rămâne reţeaua tinerilor înfierbântaţi, care doresc schimbarea – în ciuda acuzaţiilor de îmbătrânire care vin din partea presei, în ultimii ani. Că e şi mediul emoţiilor în care filtrul raţiunii e mai puţin activ – asta rămâne de discutat; în orice caz, avantajul „campaniei Yes” pare a fi unul „narrow”, arată articolul citat, aşa că nu putem să tragem concluzii radicale pornind doar de aici.

O a treia observaţie ar fi aceea că, la fel ca la noi, şi pe la scoţieni cine câştigă pe Facebook nu câştigă, neapărat, în lumea reală. Să ne amintim doar de campaniile de pe Facebook ale lui Remus Cernea sau Nicuşor Dan – în ciuda mobilizării virtuale spectaculoase, aceste campanii n-au reuşit să aducă prea mulţi oameni/tineri/internauţi la vot. Nu fac aici vreo judecată de valoare cu privire la cei doi candidaţi; spun doar că acţiunea de pe Facebook se traduce, mai greu, într-o acţiune în lumea reală, iar „pulsul naţiunii” luat de pe Facebook e, adesea, un puls înşelător.