Despre reţele

Facebook este cea mai mare companie de mass-media din lume. Tocmai ce l-am parafrazat pe Niall Ferguson, cunoscut istoric, fost la Harvard, actualmente la Stanford, după ce a ţinut o prelegere luni la Budapesta despre globalizare.

Omul a pornit de la o întrebare a unui cititor al The New York Times, care se interoga, de ce în lumea transparenţei, a libertăţii de opinie depline, s-a ajuns ca oameni ca Donald Trump să câştige alegerile, în loc să ajungem, ca umanitate, să progresăm spre o lume fără rasism, fără discriminare, fără sărăcie? Şi răspunsul lui Niall Ferguson a venit surpinzător: pentru că oamenii ca Donald Trump au conexiuni, relaţii. Oamenii ca Donald Trump sunt, pentru cunoscătorii de network science, hub-uri, nu doar simple noduri, ca majoritatea.

Majoritatea oamenilor, parafrazându-l pe Dostoievski, vor să aibă dreptul de a fi proşti. Aproape cu toţii dorim dreptul de a dori lucruri complet stupide, doar de dragul de a avea dreptul să le vrem. Cei care scriu despre politică şi economie, în schimb, ar trebui să înveţe network science, spune Ferguson, în special diferitele tipuri de reţele. Teoria reţelelor, ne învaţă că niciun om nu poate să fie o insula, cu toţii comunicăm, avem relaţii cu alţi oameni, însă nu toate aceste relaţii sunt egale, şi nu toţi oamenii sunt egali, confirm teoriei reţelelor. Unii oameni, au mai multe conexiuni, iar unele conexiuni sunt chiar nişte poduri, care fac legătura între grupuri de conexiuni. Aceste grupuri sunt destul de închise, datorită homofiliei, oamenii tind să se asocieze cu oameni similari lor. Deşi pare complicat, devine şi mai şi. Podurile, legăturile care grupează grupurile, sunt importante, şi fac lumea mai mică. E nevoie de aproximativ maximum 3-6 paşi că să conexezi oricare doi oameni de pe glob. Asta a fost experimentată de celebrul sociology Stanley Milgram. LinkedIn, recent cumpărată de Microsoft, spune că e chiar 3 paşi. Mai mult, orice lucru viral nu spune multe despre cât de important e acel lucru, ci despre structura reţelei care l-a transmis. Reţelele nu dorm, se adaptează, creează proprietăţi noi, şi trec prin faze de tranziţie. Mai mult, reţelele socializează între ele şi rezultatele sunt inovaţia, dar pot fi şi foarte uşor de întrerupt, atunci când ai scos din joc hub-ul. V-am pierdut de tot. Însă vă asigur că dacă aţi făcut efortul de a înţelege, sunteţi deja mai inteligenţi.

Când am învăţat teoria reţelelor, putem cu încredere să trecem la economie. Economia poate fi explicată mult mai uşor prin teoria reţelelor decât prin macroeconomie, spune acelaşi Ferguson. Aplicând teoria reţelelor, putem mapa exporturile de pe glob şi să găsim ca pilon central transporturile de maşini electrice, plus un mare cluster de haine şi încălţăminte.

Mai mult, o ierarhie într-un stat poate fi explicată foarte uşor printr-un tip special de reţea, care întăreşte poziţia leader-ului.

Mai mult, în lume au fost doar două momente în care a existat o creştere enormă a interconectării: prima a fost adusă odată cu inventarea tiparului, deci a cărţilor, a doua odată cu inventarea PC-ului. Creşterea economică adusă de tipar şi de PC este data şi de creşterea reţelelor de distribuţie, aşa cum este astăzi Internetul sau Facebook-ul. Rezultatul apariţiei tiparului a fost războiul religios, spre exemplul Noaptea Sfântului Bartolomeu, când în Paris au fost masacraţi hughenoţii sau protestanţii. Însă s-a dovedit că, chiar dacă sunt omorâţi, reţeaua nu poate fi distrusă. Ca şi Reforma protestantă, Iluminismul a fost tot o mişcare bazată pe un fenomen de tip reţea. La fel şi Revoluţia Americană, susţine, Ferguson mai departe. După Napoleon şi Revoluţia Franceză, Restauraţia nu a fost pe deplin o reuşită după 1815. Tehnologia erei industriale a favorizat apariţia unui superhub – Londra şi a ierarhiilor politice din secolul 20. Capitalismul American după WWII era şi el ierarhic în structură, ne arată Ferguson.

Aşadar, ne aflăm în a două eră a reţelelor. Aceasta a început în anii 70. Faptul că Nixon a fost îndepărtat de la putere poate fi interpretat că avea prea multe conexiuni, deci devenise prea periculos. Kissinger a înţeles foarte devreme că reţelele devin mai puternice ca ierarhiile. În urma lui Nixon, a apărut Silicon Valley. Adică Google, Apple, Facebook şi Microsoft. Guvernul centralizat nu mai era funcţional. Apăruseră drepturile omului. Dizidenţa anti-sovietică în Polonia nu a avut nevoie de foarte multă tehnologie ca să îşi atingă scopul, doar de o reţea bine pusă la punct. Marele bănci şi-au întărit conexiunile foarte mult între 1985 şi 2008. Iar noi, oamenii de rând, am fost şi noi atraşi în reţea, după 2004, anul apariţiei Facebook.

Acum înţelegeţi de ce Facebook este a doua cea mai valoroasă companie din lume la ora actuală listată la bursă, de trei ori mai valoroasă ca IBM, care a dat lumii 4 câştigători ai premiului Nobel? Deşi le scriu regulat pe forum-uri să introducă opţiunea de a închide posturile sponsorizate, pentru că nu mă interesează, îmi răspund că ele sunt necesare pentru a menţine Facebook gratis. Sincer, eu pot să îmi imaginez o lume fără să intru pe Facebook. Din partea mea să îl facă cu plată.