Nokia redevine, încet-încet, compania care era odinioară. Cât de bine se vând noile telefoane produse în Finlanda

Nokia redevine, încet-încet, compania care era odinioară. Cât de bine se vând noile telefoane produse în Finlanda

Renaşterea brandului de telefoane Nokia, sub umbrela companiei finlandeze HMD Global, pare că este de foarte bun augur. Vânzările preconizate pentru primul an vor depăşi pragul de zece milioane de unităţi.

Ştiri pe aceeaşi temă

Nokia a revenit. Compania de telefoane care a dominat anii 2000 prin terminalele calitative pe care le producea a început să fabrice smartphone-uri la standardele actuale, care se descurcă mai mult decât onorabil. După ce a atras atenţia tuturor cu noul Nokia 3310, compania finlandeză a lansat şi primul său flagship, Nokia 8. În plus, Nokia 9 este şi el pe drum.

Comunicatul oficial venit din partea HMD Global confimă succesul noilor terminale Nokia. Dacă cifrele vânzărilor de smartphone-uri sunt de domeniul milioanelor de unităţi, în ceea ce priveşte 3310 şi celelalte feature phone-uri ele sunt de domeniul zecilor de milioane de terminale vândute.

În plus, preconizarea specialiştilor din piaţă estimează că se vor vinde peste zece milioane de smartphone-uri până la finalul anului, mai ales că perioada cea mai profitabilă abia începe, odată cu sosirea Black Friday şi a sărbătorilor de iarnă, notează PhoneArena.

citeste totul despre: