Identificare dupa voce, figura si amprente pe un singur card

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Siemens Business Services (SBS) a dezvoltat o solutie care permite pentru prima oara stocarea a trei identificatori biometrici - voce, figura si amprente - pe un singur smartcard. Astfel persoanele

Siemens Business Services (SBS) a dezvoltat o solutie care permite pentru prima oara stocarea a trei identificatori biometrici - voce, figura si amprente - pe un singur smartcard. Astfel persoanele vor putea folosi cardul pentru a se identifica, eliminandu-se orice posibilitate de eroare sau inselaciune. Solutia include dispozitivul de inregistrare a datelor si personalizare a cardului, un cititor si un sistem de management al cardurilor. Sistemul este disponibil imediat si este ideal pentru sectoarele cu cerinte de securitate ridicata, cum ar fi politia, controlul de frontiera, aeroporturile, bancile si marile concerne industriale. Chiar daca identificatorii biometrici sunt mult mai siguri decat codurile numerice, utilizarea unei singure caracteristici biometrice nu garanteaza securitatea absoluta. Cu toate acestea, in momentul in care se combina una sau doua dintre caracteristici, probabilitatea identificarii corecte a unei persoane este de practic 100%. In trecut nu exista nici o posibilitate de a stoca volumul necesar de date pe un singur smartcard, insa solutia dezvoltata de o filiala a SBS, Siemens Information Systems Ltd, a deschis noi perspective. Aceasta solutie compreseaza informatia biometrica la mai putin de 10 Kb. Deoarece ultima generatie de carduri are o capacitate de stocare de 32 Kb, ramane inca spatiu suficient pe carduri pentru programe suplimentare care sa includa, de pilda, functiuni pentru plati, certificate digitale de criptare, autentificare si semnatura digitala, informatii de pontaj, controlul accesului in cladire, informatii medicale sau chiar pasaport si vize. Informatia biometrica a posesorului de card este colectata si introdusa in card cu ajutorul unui dispozitiv multifunctional, asa-numitul Intelligent Digital Passport (IDP) unit. Acesta inregistreaza vocea utilizatorului, il fotografiaza cu camera digitala integrata si ii inregistreaza amprentele. Pentru a fi protejate impotriva manipularii, datele sunt comprimate si criptate in timpul transferului pe card. Intregul proces nu dureaza decat cateva minute si cardul poate fi utilizat. Cititorul IDP citeste cardul si identifica utilizatorul. Indiferent de producator, poate fi combinat cu echipamente pentru inregistrarea imaginii, amprentelor si a vocii utilizatorului. Cititorul IDP cripteaza si decomprima datele biometrice ale utilizatorului si le confrunta cu datele de pe card. In afara de smartcard si de echipamentul de identificare biometrica, solutiile de securitate integrate includ si servere cu soft corespunzator.

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite