Google are două veşti: următorul Android se va numi „KitKat“ şi se prea poate să fi arătat noul Nexus din greşeală

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Aceasta e imaginea în care se pare că apare noul Nexus 5, cel mai probabil cu KitKat.
Aceasta e imaginea în care se pare că apare noul Nexus 5, cel mai probabil cu KitKat.

Google lasă în urmă gogoşile, îngheţata şi alte deserturi şi trece la tableta de ciocolată Kit Kat. Următorul Android va purta acest nume. Ştirea mai importantă este însă că Google se poate să fi arătat noul Nexus din greşeală, într-un videoclip publicat pe YouTube.

Google încă nu a vorbit despre Android 5.0 despre care se presupunea că se va numi Key Lime Pie, ci a spus că va mai exista o versiune până la acela. I se spune „KitKat“, adică acelaşi nume cu al celebrei tablete de ciocolată pe care o produce Nestle, notează The Verge. Ultima versiune de Android s-a numit Jelly Bean.

Într-un videoclip publicat pe YouTube, şi între timp îndepărtat, Google tocmai a arătat Nexus 5 (se poate ca numele să se schimbe). Este mai mare decât actualul model şi are o lentilă mare în faţa camerei, similară celei de pe Lumia 925. S-a speculat de multe ori că acest smartphone va avea o cameră foto mai bună. 

Luna octombrie ar putea aduce noul Nexus, cel mai probabil produs de LG. Google a îndepărtat videoclipul de pe YouTube, dar cei de la The Verge îl au la ei pe site. Mai mult, LG nu a comentat în privinţa acestei „greşeli“, dar în urmă cu câteva luni, un reprezentant LG nu a negat că sud-coreenii ar putea produce următorul smartphone, deşi la vremea aceea încă nu începuseră dezvoltarea sa.

Cât despre Android KitKat, acesta va avea numărul 4.4. Până acum, Google s-a referit la această versiune drept „key Lime Pie“, după cum a apărut cu ocazia diverselor zvonuri, dar s-a răzgândit în momentul în care şi-a dat seama că prea puţină lume ştie ce gust are acea prăjitură. Până la Android 4.4 KitKat, Google a ajuns la un miliard de activări Android şi promite că noua versiune va aduce aceeaşi experienţă de utilizare tuturor utilizatorilor. Mai jos este imaginea oficială a Android 4.4 KitKat.

Haideţi să discutăm! Ne puteţi vizita şi pe pagina de Facebook Tech Adevărul.

Află mai multe despre produsele cu Android: 

Tech Adevărul - gadgeturile lunii: de la tablete Asus şi telefoane Nokia Lumia la Galaxy S4 Zoom şi camera voyeuriştilor

REVIEW Samsung Galaxy XCover 2 - "Eu ţi-am zis că e doar un smartphone, dar tu nu, Batman, Batman!"

FOTO IFA 2013: Samsung Galaxy Gear apare în primele poze neoficiale. Tot ce se ştie despre „telefonul de la-ncheietură“

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite