Cozile imense au început deja să se formeze. Oamenii stau la rând încă de noaptea trecută pentru a fi siguri că vor pune mâna pe un iPhone X

Cozile imense au început deja să se formeze. Oamenii stau la rând încă de noaptea trecută pentru a fi siguri că vor pune mâna pe un iPhone X

Nici măcar nu au fost lansate oficial, că lumea stă deja la coadă pentru ele. Noile terminale Apple vor fi prezentate în această seară, iar lumea arde de nerăbdare.

Ştiri pe aceeaşi temă

Încă de noaptea trecută, oamenii au început să vină cu mic, cu mare, să se aşeze la rând pentru a pune mâna pe unul dintre noile telefoane care urmează să fie lansate de Apple. În Sydney, Australia, faţada magazinului Apple Store este deja ocupată cu corturi şi şezlonguri, şi a devenit un veritabil spaţiu de camping pentru fanii produselor companiei californiene.

Publicaţia online 9to5 Mac explică faptul că primul fan s-a aşezat la coadă în faţa magazinului încă de acum două zile! Încă nu se ştie dacă Apple va face faţă cererii, în ceea ce priveşte stocurile pe care au reuşit să le pună la punct pentru astăzi, iar unele zvonuri indică chiar la o amânare a comenzilor cu până la o lună.

Rămâne de văzut ce ne pregăteşte Apple pentru lansarea din această seară. Ea poate fi urmărită live pe dispozitivele companiei californiene, cu ajutorul browserului Safari. Pe platforma Windows 10 va trebui să foloseşti Microsoft Edge. Întregul eveniment va fi în format livetext pe Adeavrul.ro.


Foto: Luke Hopwell via Twitter

citeste totul despre: