Potopul digital – metaforă sau realitate?

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
cloud

Când am folosit prima dată în urmă cu mulţi ani sintagma ”potop digital” am simţit o umbră de neîncredere din partea auditoriului neobişnuit cu realităţile lumii digitale. Părea mai mult o metaforă decât o realitate.

Când am folosit prima dată în urmă cu mulţi ani sintagma ”potop digital” am simţit o umbră de neîncredere din partea auditoriului neobişnuit cu realităţile lumii digitale. Părea mai mult o metaforă decât o realitate. Pe an ce trece ne convingem că suntem martorii, sau poate mai bine zis subiecţii, unui adevărat potop digital. În diagramă încerc să arăt numeroasele surse care ne inundă permanent cu informaţie în formă digitală: calculatoare personale, laptopuri, tablete, telefoane inteligente sau nu, reţele sociale, carduri bancare, coduri de bare, webcamuri, surse de date cu etichetele radio, GPS, Internet, baze de date diverse, inclusiv medicale şi mai nou aplicaţiile de tip cloud computing. Am uitat jocurile digitale îmi atrăgea recent cineva atenţia. Şi are dreptate!

Dimensiunea acestei inundaţii cu date justifică includerea ei în categoria de potop. Cu observaţia că dacă în cazul unei inundaţii cu apă căutăm să scurgem apa departe de noi, în cazul potopului digital contribuim şi noi generând noi şi noi fluxuri digitale.

La originea potopului digital stă tehnologia. Se produc memorii digitale şi aplicaţii pentru stocare din ce în ce mai mari şi sofisticate. Un bait (byte în limba engleză) este echivalentul unui caracter alfanumeric, deci literă, cifră, semn special. Mergem în magazine, şi nu neapărat în cele de specialitate, chiar în supermarket, şi cumpărăm memorii stick (sau flash) de capacităţi de zeci sau sute de gigabaiţi. Ba chiar adesea le primim ca mici obiecte de protocol. Nu realizăm întotdeauna că un astfel de dispozitiv acum de uz larg este echivalent cu  zeci de  milioane de pagini scrise sau sute de mii de cărţi.

Înainte de Guttenberg universul informaţional era probabil de ordinul sutelor de milioane de baiţi cu o evoluţie lentă pe măsură ce omenirea a trecut prin folosirea mediilor de memorare primare: piatra, lutul, pergamentul, hârtia. După inventarea tiparului a avut loc prima explozie informaţională. Adevărata explozie se produce însă odată cu apariţia tehnologiilor digitale. Universul digital este estimat azi la 3,5 zetabaiţi, un număr imens care poate fi reprezentat ca 35 urmat de 20 de zerouri! Şi tinde rapid spre anul 2020 la 35 zetabaiţi. Pentru comparaţie volumul cuvintelor rostite de toţi oamenii de pe Terra este de mii de ori mai mic.

Universul digital creşte fiind alimentat secundă de secundă de senzori şi dispozitive diverse, dar mai ales de oameni. Într-un potop clasic nu ştim cum să scăpăm de furia apelor, aruncând peste bord apa! La potopul digital contribuim din plin şi noi, oamenii,  cu noi şi noi date. Avem acum 2,4 miliarde de utilizatori Internet, din care un miliard de utilizatori Facebook, şi se va ajunge fără îndoială la trei-patru miliarde. Fiecare postează texte, dar mai ales fotografii. Evoluţia tehnologică face şi ca o fotografie să sară de la sute de mii de baiţi la mulţi megabaiţi. Pe Twitter se trimit sute de milioane de mesaje zilnic!

Care ar fi atunci principalele componente ale arcei digitale? În primul rând căutarea şi găsirea informaţiei relevante, dând la o parte tot ce nu ne interesează. Văd deja un zâmbet pe faţa cititorului: Google! Numai că Google indexează numai câteva procente din informaţia existentă şi nu în Universul Digital, ci în Internet. Perspectivele nu sunt nici ele încurajatoare. Odată cu creşterea Internet căutarea devine din ce în ce mai dificilă şi apare pericolul deja incipient existent de a fi influenţaţi şi manipulaţi cu anumite rezultate. În plus, se măreşte din ce în ce mai mult Internetul ascuns (Hidden Internet) unde motoarele de căutare nu au acces.

In al doilea rând protecţia colectivă şi personală împotriva avalanşei de spam, malware şi hoax-uri care devine din ce în ce mai mare pe măsură ce creşte universul digital şi mai ales Internetul.

În al treilea rând o componentă vitală, asigurarea perenităţii. Un document pe piatră sau pergament a putut rezista mii de ani.  Ce ne asigură că date de azi vor mai putea fi accesate peste 10 sau 20 ani. Să nu uităm de benzile magnetice din anii 1970 sau floppy-urile din anii 1980.

Se pune întrebarea până când va creşte acest univers digital? Nu există cumva şi un punct de explozie şi sfârşit al lumii digitale sau o dispariţie sub propria greutate?

Există şi în acest sens multe teorii, inclusiv al unui punct Omega ce se atinge în 2012 (?!), dar despre acestea cu altă ocazie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite