Netflix vine în România, pentru că încă e gratis să fii naiv

Din nefericire, va trebui să „agăţi“ invitând fetele să-ţi vadă colecţia de VHS-uri.

Netflix e cel mai tare produs al consumismului mondial la care să speri, dacă iubeşti filmele şi seriale. Şi degeaba îl aştepţi în România.

Netflix îţi oferă acces la filme şi seriale, dar formula „Netflix and chill“ este cea care a schimbat cu adevărat Internetul. L-a schimbat cum Windows XP a născut (aproape) toate stereotipurile despre Microsoft.

Ştirile „pe surse“ sunt cele mai bune, deoarece nu şi le asumă nimeni şi, totuşi, poţi publica un zvon ca fiind oarecum susţinut de fapte. Unele surse sunt mari şi tari, altele nu-s. Uneori, ştirea se confirmă şi capeţi credibilitate, alteori nu şi încerci data viitoare. În tehnologie, ştirea care a încântat oameni în ultimele două zile e despre Netflix. Dacă ai auzit de el, atunci îţi pasă. Dacă nu, n-ai ratat nimic, semn că nu-ţi plac serialele sau îţi place ilegalitatea.

România n-a avut acces la Internetul timpuriu, iar când a avut a fost „din ăla“ bun, cu viteză mare şi acces la mult conţinut. A fost o încercare, până spre finalul primului deceniu din anii 2000, de racordare la întreaga cultură globală - show-uri TV, glume, site-uri, filme, seriale - care a circulat pe lângă o Românie care se străduia să construiască o oarecare infrastructură.

Între timp, decalajul s-a mai redus, cel puţin pentru noua generaţie (milenială).

Totuşi, după cum explică Mihai Popescu pentru VICE, românii sunt „piraţi“ pe Internet din tot felul de motive şi această activitate se manifestă în multe moduri. Deasupra tuturor stă o proastă înţelegere a autorităţilor când vine vorba de concepte „abstracte“ precum drept de autor, marcă înregistrată, produs şi serviciu contra cost. Un fragment interesant din textul citat este acesta: „Suntem atât de complexaţi de sărăcia noastră generalizată, încât ne place să vadă toată lumea c-am dat totuşi banii pe ceva, că nu ne-am zgârcit la un anumit lucru, că ne pasă şi nouă de ceva care să nu conţină carne tocată şi mujdei“.

Ştirea despre Netflix care vine în România a pornit de la publicaţia Politico. Undeva în străfundul textului, acolo de unde „Wall Street“ n-a mai citat, este menţionat cuvântul „Romania“. Zice aşa: „Planuri tarifare diferenţiate pentru fiecare ţară ar permite furnizarea de produse mai ieftine în ţările cu venituri mai mici, cum ar fi Slovenia, Slovacia şi Romania, compensând cu abonamentele din ţările cu venituri mai mari, cum ar fi Danemarca, Marea Britanie şi Olanda“.

Articolul e despre o reglementare a Comisiei Europene.

Prin aceasta, orice cetăţean UE are acces, pe întreg teritoriul UE, la serviciile la care e abonat. Astfel, dacă tu plăteşti Netflix în Spania, trebuie să ai acces la serviciu şi în România. De aici, concluzia grăbită ar putea fi că Netflix ajunge şi în România. Ajunge, dar nu direct, ajunge, dar nu în limba română.

Orlando Nicoară fixează în câteva puncte de ce Netflix în România nu va debuta în 2016 (deşi el alături de alţii speră). Conform surselor sale, compania ar avea de circa 16 luni un angajat aici, dar şi un contract pentru traduceri şi subtitrări. Dincolo de raţionamentul său, Netflix nu prea are de ce să intră în România. S-ar putea spune că nu este o piaţă „educată“ să cumpere conţinut şi aici ar putea fi dat exemplul Voyo. Totuşi, Voyo este într-un paradox: nu are abonaţi, pentru că are conţinut prost şi are conţinut prost, pentru că nu are abonaţi şi, implicit, bani de investit.

Netflix are conţinut, ba chiar 4K pentru unele producţii, dar costurile de debut în România (şi alte câteva ţări din regiune) ar trebui amortizate într-un an, poate doi, şi să aibă câteva zeci de mii de abonaţi. Personal, plătesc conţinut muzical şi video, dar o fac şi pentru că operatorul la care sunt abonat are parteneriate încheiate cu cele două servicii: Zonga şi HBO Go. Operatorul telecom este o poartă de intrare în România pentru Netflix, dar independent şi la 10 dolari pe lună este puţin probabil să fie rentabil pentru debut în următorii doi.

Altfel, tinerii frumoşi şi generoşi se bucură pe Facebook că vine Netflix.

Totuşi, când eşti student şi banii de la mama se duc pe ţigări, mâncat şi ieşit în oraş, e greu de crezut că vei plăti ceea ce altul produce. Altfel, sunt oameni cu venituri de peste 2.000 de lei (cam unde ar fi minimul salarial pentru aşa servicii) pe care îi cunosc şi care ar plăti. Totodată, „ar plăti“ nu înseamnă că o vor şi face. Poate n-ar strica să bage Netflix şi nişte seriale turceşti pentru acel public care consumă mai mult timp decât tinerii pentru seriale.

Până una-alta, am pus „House of Cards“ şi „Jessica Jones“ în download. Nu piratez, dar vreau să fac raţie.