Google, gigantul care întinde o mână diversității sexuale

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Google a lansat o campanie pentru susținerea drepturilor minorităților sexuale. Aceasta se va numi “Legalize Love” (“Legalizați Dragostea”) și a început oficial pe 7 iulie, iar printre primele țări se regăsesc Polonia și Singapore.

Mark Palmer-Edgecumbe, director Google, este cel care a prezentat campania la summitul LGBT (Lesbian - Gay - Bisexual - Transgender) din Londra. “Vrem ca angajații noștri care sunt homosexuali, lesbiene sau care și-au schimbat sexul să fie tratați în societate cum sunt tratați și la birou”, a declarat acesta. Campania se va concentra în primul rând pe țările unde există legi sau culturi homofobe. Decizia de a porni din Singapore este sprijinită de faptul că țara tinde să devină un lider financiar global.

În cadrul conferinței de la Londra, un reprezentant al companiei Ernst&Young, Haary Gaskell, a spus că este o idee bună de a combina inițiativele guvernelor, organizațiilor și acestui tip de campanii. “Dacă încerci să schimbi ceva, guvernele își pot exercita puterea diplomatică, ONG-urile pot aduce argumente și fapte, iar corporațiile vin cu puterea economică. Acestea împreună sunt o voce pe care chiar și cele mai pasive țări o vor asculta”, a zis Gaskell.

Inițiativă cu antecedente oficiale

Această campanie nu este prima prin care Google sprijină drepturile comunității homosexuale. Luna trecută, în timpul celebrărilor “Gay Pride”, gigantul online a adus o modificare grafică motorului de căutare. Pentru cuvinte ca “LGBT”, “homosexual”, “lesbiană” sau “gay pride”, sub caseta de căutare apărea un șir de ouă vopsite în culorile curcubeului. Mai mult, Sergey Brin, cofondator Google, a susținut public în 2008, pe blogul său, că nu e de acord cu politica din California care interzicea dreptul la căsătorie între persoane de același sex.

De asemenea, Google va organiza la Londra, cu ocazia manifestaţiilor “World Pride” mai multe dezbateri pe tema drepturilor minorităţilor sexuale. Gigantul online american va invita 100 de de persoane influente din cadrul organizaţiilor care susţin comunitatea LGBT la prima conferinţă Google Legalize Love.

Mai multe informaţii despre campania Google se pot găsi pe pagina oficială

image
Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite