Amendă de 675.000 de dolari pentru piratarea a 31 de melodii

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Acţiune a autorităţilor din Bucureşti contra pirateriei. FOTO Mediafax
Acţiune a autorităţilor din Bucureşti contra pirateriei. FOTO Mediafax

O curte de justiţie din Massachusetts a decis că Joel Tenenbaum, acuzat de piraterie online, trebuie să plătească peste 21.000 de dolari pentru fiecare fişier audio distribuit ilegal. Astfel, se ajunge la o sumă de 675.000 de dolari pentru cele 31 de melodii.

Cazul este pe rol de aproximativ cinci ani, iar, iniţial, Tenenbaum a fost găsit vinovat de piraterie şi condamnat la plata daunelor. Însă avocaţii săi au spus că suma este prea mare, iar judecătoarea a fost de acord. Astfel, a redus amenda pentru fiecare piesă la aproximativ 2.200 de dolari, adică trebuia să plătească un total de 67.500 de dolari, notează „ExtremeTech”.

Avocaţii celor din industria muzicală n-au fost însă de acord şi au adus iar cazul în instanţă. Curtea Supremă nu l-a acceptat, dar prin mai multe apeluri s-a ajuns din nou la suma originală de 675.000 de dolari. Ultima şansă a lui Tenenbaum a fost să ceară un nou juriu, dar judecătorul a refuzat, astfel că s-a finalizat cazul. Fără posibilitatea de a face recurs, „piratul” online va trebui să plătească amenda.

Probabil că pirateria online nu va înceta, după acest proces, dar verdictul este unul surprinzător, date fiind acuzaţiile. Deşi există dovezi folosite de cei din industria muzicală pentru a demonstra că pirateria afectează vânzările, veniturile scad şi din cauză că cei interesaţi se orientează mai mult spre muzica digitală, decât cea stocată pe suport fizic.

Mai mult, Robert Hammond, asistent universitar la Universitatea din Carolina de Nord, a demonstrat că pirateria online nu afectează chiar atât de rău vânzările. El a monitorizat piesele încărcate ilegal pe site-urile de torrent şi în cât timp ajung acolo. Astfel, a identificat faptul că oamenii continuă să cumpere, deşi muzica este disponibilă online. Hammond a apreciat că distribuirea online acţionează precum reclama directă.

Oricum, deşi cei din industria muzicală se plâng de veniturile tot mai mici, încă îşi permit să plăteacă avocaţi şi să cheltuie bani pentru procesele pornite contra celor care descarcă ilegal. Însă o soluţie ar putea veni chiar de la „regele” pirateriei online, Kim Dotcom, fondator MegaUpload, care pregăteşte serviciul MegaBox. Conform acestuia, proiectul său muzical ar putea ajuta artiştii să câştige mai mulţi bani, dar fără intervenţia directă a caselor de producţie. 

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite