Ai putea fi persoana care găseşte avionul malaezian dispărut! Unde îţi poţi începe căutările

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Internauţii care vor să rezolve misterul zborului 370 al agenţiei Malayisa Airlines au acum la dispoziţie imagini făcute din satelit, potrivit CNN.

Mii de buni-samariteni au luat deja parte la acest proiect de crowdfunding, iniţiat de compania Digital Globe, din Colorado, care deţine una din cele mai avansate reţele de sateliţi comerciali din lume.

„Asta este o problemă de tipul «acul în carul cu fân», dar carul cu fân este în mijlocul oceanului. Vă rog să marcaţi orice vi se pare interesant, orice semn de accident sau de bărci de salvare“, a declarat Luke Barrington, de la Digital Global.

Sateliţii companiei sunt poziţionaţi la 650 de kilometri deasupra Golfului Tailandei şi pot captura detalii incredibile, precum o farfurie obişnuită. Principala provocare era găsirea unei mase de oameni suficient de mari să parcurgă cei 2000 de kilometri pătraţi suprinşi în imagini.

Imaginile sunt găzduite pe site-ul Tomnod şi urmează să fie publicate şi fotografii de deasupra Strâmtorii Malacca. Site-ul a fost copleşit de persoane care vor să ajute şi serverele au fost blocate timp de câteva ore bune.

„În multe cazuri, zonele acoperite sunt atât de mari sau lucrurile pe care le căutăm sunt atât de greu de găsit încât fără ajutorul a sute de mii de oameni de pe Internet nu am reuşi să ne ducem sarcina la bun sfârşit“, a mai spus Barrington.

Mike Seberger, un voluntar în vârstă de 43 de ani, a descoperit ceva interesant în câteva minute. El a găsit o siluetă în ocean cam de talia unui Boeing 777-200, acelaşi model ca şi zborul 370.

„La început am trecut pe lângă ea, gândindu-mă că nu are cum să găsesc aşa ceva atât de rapid. Dar apoi m-am tot uitat la ea şi m-am gândit că seamănă cu un avion. M-am jucat cu zoom-ul şi am realizat o captură de ecran“, a declarat Seberger, care recunoaşte, însă, că are anumite dubii. „Dacă mă uit la imagine obiectiv, cu toate că obiectul meu arată ca un avion şi dimensiunile sunt similare unui Boeding 777-200, dar cred că e posibil să fie o ambarcaţiune“, a spus el.

Compania DigitalGlobe a mai avut o campanie de crowdsourcing similară în luna noiembrie, după ce taifunul Haiyan a lovit Filipinele. Informaţiile adunate de voluntari au fost oferite echipelor de intervenţie. Într-un alt caz, imaginile din satelit au ajutat la descoperirea cadavrelor a doi turişti din Peru. 

Site-ul nu era funcţional în momentul redactării acestei ştiri

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite