Şi ce dacă? Eu nu am nimic de ascuns!

Când eram mic, eram fascinat de cărţile poliţiste şi de spionaj. Oameni curajoşi, patrioţi care îşi riscau viaţă pentru ţara lor. Treceau prin nenumărate pericole ca să se poată apropia de alţi oameni, ca să poată să îi folosească în activităţile lor de spionaj.

Citeam cu sufletul la gură aventuri incredibile în literatura vremii. Cu cât erau mai dificile misiunile, cu atât mai stimulante mental erau pentru mine.

Dar să mergem pe repede-înainte până în zilele noastre. Nici cărţile, nici spionii nu mai sunt ca pe vremuri. Tehnologia a evoluat, lumea a evoluat. Acum vedem nişte situaţii care acum 20-40 de ani ar fi fost ireale.

Una dintre cele mai neobişnuite este renunţarea de bunăvoie la dreptul personal la confidenţialitate. De ce? Pentru că pe noi, oamenii moderni, nu ne mai interesează această „confidenţialitate“. Doar nu avem nimic de ascuns, corect? Pentru că avem beneficii mult mai mari din comunicarea cu alţii. Pentru că nu ştim de ce este aşa de important să nu dai informaţii despre tine.

În zilele de azi, spionii din cărţile copilăriei mele ar avea o viaţă incredibil de uşoară ca să poată să citească o persoană. Să îi facă un profil complet. Este suficient să vezi ce scrie un om pe pagina proprie de Facebook. Să-i vezi frustrările, temerile, bucuriile, slăbiciunile. Să-i vezi prietenii şi cunoştinţele. Să vezi ce face, în care cercuri se învârte, unde merge, ce cumpără, ce credinţe are. Oamenii îşi publică toată viaţă online, toate speranţele şi toate fricile. Totul este transparent.

Dar poate că spionii nu sunt o ameninţare prea mare pentru o mare masă a populaţiei. Până la urmă, ce avem de ascuns? Dar ce ziceţi de hoţi?

De exemplu, hoţii care sparg case. Ca hoţ, contează să ştii când victima nu este acasă. De exemplu, când omul publică imagini mirifice din excursia în care este cu familia pe alte meleaguri. Sau să vezi că şi-a dat „Check-in“ într-un local şic, departe de casă, hoţul având suficient timp să opereze.

Pe vremuri, un om deştept făcuse un site care se chema pleaserobme.com (tradus „Te rog jefuieşte-mă“), care făcea publică informaţia când cineva dădea check-in într-o locaţie diferită de domiciliu, lăsând casa disponibilă pentru hoţi. Iar dacă sunteţi fanii pozelor din vacanţă, publicate cât încă sunteţi în vacanţă, trebuie să ştiţi un lucru. Există cazuri în care firmele de asigurare au refuzat despăgubirea în urmă spargerilor pe perioada vacanţei, considerând că asiguratul şi-a făcut-o cu mâna lui.

Ok, să spunem că nici spionii şi nici hoţii nu vă interesează. Dar dacă aveţi copii, ce spuneţi de pedofili? Cu toţii am văzut cum unii dintre prietenii virtuali îşi publică pe Internet fotografii cu juniorii lor, inclusiv în ipostaze compromiţătoare (pentru cei care au prins pozele alb-negru, mai ştiţi instantaneele clasice pe blăniţă?). De ce să desenezi o ţintă pe fruntea copilului tău? De ce să le faci viaţa mai uşoară pedofililor?

Ok, nu aveţi nici copii, nu sunteţi spionabili, nu vă este frică de hoţi. Dar ce spuneţi despre manipulare? Teoretic, nimănui nu-i place să fie manipulat, corect? Ei bine, marketingul exact asta face. Încearcă prin toate modalităţile posibile să determine oamenii să îşi schimbe comportamentul de consum, ca să cumpere anumite produse: de la şosete cu cristale până la candidaţi electorali.

Iar în momentul în care ai intrat pe Internet, arăţi fără să vrei TOATE butoanele necesare pe care comunicatorii să apese astfel încât să te facă să îţi schimbi comportamentul în direcţia dorită de ei.

Există o cantitate uriaşă de informaţii pe care tu personal le dai de bună voie. Atât informaţii declarative (vârstă, sex, copii, prieteni, şcoală, job etc.), cât şi informaţii efective (interese, tehnologii utilizate etc.). De exemplu, tu poţi spune că eşti rocker pe profilul tău online ca să impresionezi anumite domnişoare, dar advertiserul vede că te cam uiţi la manele.

Cum dai aceste informaţii? Răspunsul este: voluntar şi involuntar. Lista e foarte lungă.

Ai telefon mobil? Foloseşti un calculator? Ai instalat vreodată o aplicaţie pe Android sau iOS? Ai comentat pe un blog? Ai dat like la o poză cu pisicuţe? Sau la un eveniment pe Facebook? Sau te-ai uitat mai mult la un articol despre vacanţe în Peru? Te-ai uitat la un filmuleţ pe Youtube? Ai downloadat ceva de pe torente?

Privite din exterior şi având suficiente informaţii, fiinţele umane sunt extrem de predictibile. Dacă ştii ce butoane să apeşi, reacţiile sunt cele aşteptate.

Nimic nu este gratis pe lumea asta. Orice instalare a unui program „Gratuit“ are un cost pentru tine. Pentru că dacă un advertiser ştie că ţie îţi plac maşinile, o să încerce să îţi crească gradul de nefericire cât mai mult, ca să plăteşti pentru o maşină mai bună/frumoasă.

Dacă vede că îţi este frică de refugiaţi, o să îţi sporească frica respectivă şi o să te facă să votezi o anumită persoană sau să cumperi anumite produse sau servicii prin care să te simţi în siguranţă.

Privite din exterior şi având suficiente informaţii, fiinţele umane sunt extrem de predictibile. Dacă ştii ce butoane să apeşi, reacţiile sunt cele aşteptate.

Cei mai mulţi oameni spun „Eu nu am nimic de ascuns“. Ei nu ştiu cât de mult pot pierde prin această poziţie.

Într-o lume în care transparenţa devine din ce în ce mai mare, este de datoria noastră să ne protejăm. Nu renunţa la confidenţialitatea ta. Este dreptul tău. Altfel nu o să ştii de ce eşti tot timpul nefericit, stresat, de ce cumperi lucruri de care nu ai nevoie, de ce ţi-au spart hoţii casa, de ce doamna de la HR negociază atât de bine cu tine şi nu îţi creşte salariul.

Ai grijă ce spui/ce faci în online. Viitorul tău depinde de acest lucru într-o măsură mult mai mare decât crezi. Mult noroc. Iar acum, du-te şi şterge-ţi cookiurile de pe calculator.