Lenovo Yoga 3 Pro - putea fi cel mai bun ultrabook din lume

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:

Lenovo vrea să cucerească piaţa ultrabook-urilor cu o inovaţie proprie de acum două generaţii - laptopul cu mai multe funcţii. Lenovo Yoga 3 Pro e cea mai recentă încercare pe această piaţă.

Lenovo Yoga 3 Pro a fost lansat la începutu lui octombrie în cadrul unui eveniment cu fast. E un laptop de doar 1,19 kilograme şi foarte subţire. Se întoarce pe toate părţile şi are noul procesor de la Intel, Core M70. Mai jos opiniile mele.


Rezumatul scurt al review-ului

1. Probleme mari de performanţă cu procesorul Intel Core M70
2. Ecran excelent de tip Quad HD+
3. Autonomie mediocră spre slabă.
4. Defecte de poziţionare a butoanelor, care duc la închiderea laptopului.
5. Windows 8.1 complicat şi cu bloatware
6. Cea mai bună tastatură de pe piaţă.
7. Mousepad mediocru.
8. Sunet de calitate.
9. Balamaua revoluţionară e interesantă, dar nu se potriveşte în peisaj.
10. Extrem de uşor şi de subţire.
11. Preţul este un pic prea mare.
12. Necesită un update urgent de la Lenovo şi Intel.


Pentru câteva zile mintea mea a fost într-o permanentă dilemă. Găsisem cumva laptopul care să mă facă să spun că Macbook Air nu este cel mai bun? Că se poate şi mai bine pentru mine? Am analizat, am dormit greu câteva zile. Aveam lângă pat un Macbook Air şi un Lenovo Yoga 3 Pro. Amândou păreau de la distanţă ceea ce căutam eu - să fie frumoase, uşoare, subţiri, performante, să aibă o tastatură excepţională şi un mousepad care să dea clasă mouse-ului.

Au trecut zilele şi am descoperit că Macbook Air rămâne mai puternic în sufletul meu. Că acest nou-venit a fost pentru câteva zile o alternativă, dar apoi a început să facă tot felul de greşeli, să nu se simtă la fel de bine.

Acesta este review-ul meu subiectiv la un laptop care putea fi cel mai bun.


Aştept comentariile voastre şi laptopurile pe care aţi vrea să le testăm aici sau pe Tech Adevărul. Pe mine mă găsiţi să mă întrebaţi lucruri despre gadgeturi pe Facebook sau Twitter. 

Atât timp cât rămânem în limita decenţei, discutăm cu pasiune şi subiectivism despre gadgeturi.


image

Design excelent

Nu poţi să descrii laptopul Lenovo Yoga 3 Pro, lansat de curând de chinezi la Londra, decât în cuvinte laudative. E unu dintre cele mai reuşite laptopuri de pe piaţă, deşi nu are nici eleganţa Macbook, dar nici opulenţa Zenbook de la Asus. Ia lucruri din mai multe lumi şi le asamblează împreună, iar aspectul te va satisface. E o combinaţie între liniile premium şi designul industrial rezistent, făcut pentru a nu fi atent mereu ca laptopul să nu se uzeze. De asemenea, confortul în timpul folosirii laptopului este printre cele mai mari de pe piaţă.

image

Când deschizi ţipla de pe cutia, laptopul se ridică pentru a-şi afişa carcasa de aluminiu gri, din aceeaşi nuanţă ca şi Macbook. E un element de show pe care-l pune Lenovo încă înainte de a deschide laptopul. Carcasa frontală e din aluminiu, cu sigla Lenovo inserată. Se remarcă rapid balamaua care a fost atât de lăudată. E făcută din mai multe bucăţi individuale şi aduce aminte de cureaua unui ceas de aluminiu. Spre deosbire de alţi producători, Lenovo a păstrat funcţionalitatea laptopului în jurul tastaturii, în dauna unui look prea ţipător. Astfel, tastatura e înconjurată de un material cauciucat care aduce aminte de plasturi, cu inserţii pe toată suprafaţa. Distanţa dintre tastatură şi ecran e foarte mare, un spaţiu fluid, neocupat.

image

Tastatura e una dintre cele mai bune de pe piaţă, deşi este o variantă destul de limitată, cu butoane mici pe alocuri. Are cauciuc pe taste, ceea ce oferă consistenţă la apăsare şi un feeling bun. De asemenea, tastele funcţionale sunt înlocuite cu cifrele. Din păcate, tastatura mini a eliminat unele elemente suplimentare folositoare la alte laptopuri - scurtături spre diverse funcţii. În plus, e foarte greu să închizi o pagină din tastatură. Clasicul Alt F4 trebuie să fie acum Alt Function 4. Tasta Shift e foarte mică pe partea dreaptă. Există iluminare sub taste, care poate fi eliminată cu Function - Space.

image

Mousepad-ul are un design simplu - e amplasat în centru, butoanele fizice sunt ascunse bine. Funcţional, nu din punct de vedere al designului, mousepad-ul este printre cele mai bune de pe piaţă, dar are momente de eroare. E foarte alunecos pe alocuri şi nu foarte precis. Nu aş folosi laptopul fără mouse.

image

Stângăciile unui laptop premium

Sunt câteva stângăcii evidente în construcţia laptopului, care deranjează după ce începi să-l foloseşti zi de zi. De exemplu, capacul laptopului. Balamaua este frumoasă, deşi nu se potriveşte cu aspectul general al laptopului. Şi mai are un defect - e foarte strânsă. Dacă la Macbook sau alte laptopuri ai posibilitatea de a ridica ecranul uşor, la Lenovo te chinui.

Dacă vrei să îl deschizi cu o mână, poţi să cauţi alt laptop, acesta nu este pentru tine. E bine că nu există joc, dar Lenovo nu a ajutat cu nimic. Plus, închiderea este foarte etanşă şi fără o fantă pentru a introduce degetul. Aşadar, pregătiţi-vă să îl apucaţi cu două mâini şi să vă rupeţi unghiile în el.

image

A doua stângăcie deranjantă e butonul de oprire şi deschidere. E amplasat fix în locul de unde prinzi laptopul pentru a-l transporta. Mi s-a întâmplat de cel puţin o dată pe zi să-l apuc grăbit şi să bag laptopul în Sleep. Se aprinde rapid, dar devine un defect de construcţie rapid vizibil.

În rest, are două mufe USB, un mini HDMI şi un slot de card. De asemenea, are butoane fizice pentru volum.

image

Performanţe la calitatea ecranului

Voi începe cu lucrurile bune. Ecranul e senzaţional. Lenovo Yoga 3 Pro are un ecran Quad HD+ care livrează excelent. Culorile sunt bine alese şi detaliile sunt de vis. Evident, am o problemă cu faptul că e foarte lucioasă sticla de deasupra, ceea ce, în momentul în care scriu asta e foarte deranjant, deoarece-mi văd fereastra pe jumătate de ecran. Deci 13,3 inci sunt deranjaţi pe jumătate. Din păcate, şi aici nu este vina Lenovo, ci a producătorilor de programe - majoritatea programelor pentru desktop nu sunt optimizate bine pentru rezoluţii mari. Skype, de exemplu, se vede cu mulţi pixeli pentru că nu e optimizat pe QHD+.

image

Mai are un lucru bun acest laptop - sunetul. JBL s-a ocupat de asta, nici până azi nu am înţeles unde are difuzoarele, dar livrează la un volum foarte mare. Aici, pe Review de Gadget, scriem cronicile subiectiv şi ca utilizatori normali, care vor lucruri bune scoase din cutie.

Surpriza performanţelor slabe ale procesorului

Am testat şi eu, am citit şi multe alte review-uri ale jurnaliştilor şi sunt de acord că Lenovo a dat chix cu acest laptop. E un laptop mediocru, nu un rival pentru ultrabook-urie de top, aşa cum se dorea. Anul acesta, Lenovo a trecut pe un procesor Broadwell - Intel Core M70. Ar fi trebuit să ruleze bine şi să ofere o autonomie mare. Din păcate, e uneori foarte prost. Atât, atât de prost.

Laptopul are deci acest procesor, 256 de GB pe un SSD. Memoria RAM este de 8 GB. Sunetul se blochează din când în când, browsingul este lent, editarea video vine câteodată cu probleme şi jocurile sunt de evitat.

image

Practic, ascult acum o melodie pe YouTube (v-o recomand, asta e) . Din cinci în cinci minute sunetul începe să tremure şi ai impresia că se va rupe în două. După câteva momente, îşi revine.

De asemenea, browingul în Google Chrome este extrem de problematic. Nu se blochează, dar l-aş numi sacadat. Paginile se încarcă foarte greu după ce dai enter şi când dai click pe un tab îi ia o perioadă să se încarce. După toate standardele, experienţa nu este demnă de un asemenea laptop.

Lenovo şi Intel se laudă cu nouă ore autonomie. Lenovo Yoga 2 Pro era un laptop aproape perfect. Procesoarele din seria i de la Intel mergeau şi ofereau o autonomie decentă. Intel Core M70 e o dezamăgire. În modul de performanţă ridicată nu trece de 3 ore (şi nici performanţa nu este ridicată). Pe Balanced sau pe Economy nici nu vă recomand să puneţi vreodată acest laptop.

image

Webcam-ul este HD, dar după ce l-am testat în diverse programe putem să spunem că este mediocru. În lumină scăzută e aproape nefolositor.

Tehnic vorbind, procesorul intră în throtting în momentul în care are mai mult de lucrat. Am găsit o explicaţie pe Extreme Tech, la nişte băieţi mai pricepuţi decât mine pe partea aceaasta. Ei susţin că una dintre problemele de performanţă vin din faptul că Lenovo a pus o ţintă de 3,5 Waţi pe cip, decât 4,5 Waţi, cât specifică Intel.

Concluzia? Laptopul are mari probleme de performanţă şi sper ca Intel şi Lenovo să vină cu un update cât de curând pentru el, pentru că altfel e un hardware care are şanse mari pe piaţă.

image

Software - pentru că Windows 8.1

Sunt subiectiv rău aici, pentru că sunt user de OS X, dar am folosit mulţi ani Windows. Windows 8.1 e un sistem de operare mediocru. Partea touchscreen nu o veţi folosi prea curând. Dacă sunteţi un amator de bucătărie sau de ştiri, vă recomand să vă instalaţi câteva aplicaţii şi să le folosiţi într-unul dintre modurile laptopului - ecran sau tabletă.

Lenovo a venit peste Windows 8.1 cu modificări minore şi software puţin folositor. Harmony a fost prezentat cu multă pompă la Londra. E un program care analizează ceea ce facem pe laptop şi modifică anumite setări. De exemplu, dacă intrăm într-o aplicaţie de citit modifică ecranul şi îi aplică o tentă gălbuie, pentru a fi mai puţin obositor. Evident, a identificat Adobe Reader ca un asemenea program şi mi-a făcut documentele galbene. A trebuit să îi opresc această funcţie.

image

De asemenea, ne spune aplicaţiile favorite ale utilizatorilor din aceeaşi zonă geografică şi procentul folosirii laptopului în cele patru moduri posibile. Evident, veţi folosi foarte rar aceste funcţii.

Nu e o problemă de soft, dar atunci când vreau să apăs butonul de Windows de sub ecran, în modul tabletă, acesta este îngrozitor de puţin responsiv. Ia până la urmă atingerea la a cincea încercare.

Per total, softul mi s-a părut mediocru şi încurcă de cele mai multe ori ceea ce a pus Lenovo. Ah, mai e şi ceva care se numeşte One Key Optimizer care ne recomandă să schimbă anumite setări atunci când laptopul este în priză sau e pe baterie.

image

Preţul - între prea mult şi destul

Modelul pe care l-am testat eu şi de pe care scriu acest review costă pe internet 1.500 de dolari, iar pe site-ul Lenovo ajunge la 1.300 de dolari. Este un preţ un pic prea mare pentru ceea ce este în acest moment Lenovo Yoga 3 Pro. Dacă procesorul mergea aşa cum trebuie, ca un Intel Core i7, să zicem, atunci merita aceşti bani. Lenovo şi Intel mai au de lucrat un pic.

Concluzii

Îmi place mult Lenovo Yoga 3 Pro. E frumos şi mai rezistent decât un Macbook. Nu e atât de pretenţios la întreţinere. Are un ecran mai bun. Dar cam atât. Limitările procesorului, performanţei, sunetului şi stângăciile de construcţie îl fac un laptop cu prea multă personalitate pentru gustul meu.

image

Ce au avut de spus şi alţii

Mai jos am selectat câteva review-uri şi articole despre Lenovo Yoga 3 Pro din presa internaţională, pentru cei care vor să studieze mai mult subiectul.

[<a href="//storify.com/vladandriescu3/lenovo-yoga-3-pro-opinii" target="_blank">View the story "Lenovo Yoga 3 Pro - opinii" on Storify</a>]

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite