Profilul psihologic generat în cinci minute mi-a arătat cât sunt de insensibil

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În urmă cu peste o lună scriam despre un gadget care, cuplat cu statistici, îţi arată profilul psihologic. L-am testat şi am văzut cât de neempatic sunt.

La Bucharest Technology Week, participanţii au putut să-şi vadă profilul psihologic folosind sistemul MindMi. Am scris despre acesta la final de mai şi l-am testat la final de iunie. În iulie ajung să scriu, pe baza rapoartelor detaliate pe care mi le-a generat, ce fac bine şi ce nu fac bine, conform acestui test. Conform reprezentanţilor Psychometric Systems, cei care comercializează în România soluţia aceasta de scanare psihologică, testul nu înlocuieşte o discuţie cu un specialist şi rezultatele nici n-ar trebui interpretate între 0 şi 1între scăzut şi ridicatîntre deştept şi prost

Concentrat pe zona de resurse umane din companii, sistemul poate stabili cine s-ar înţelege bine într-o echipă şi cine nu. Într-o şcoală, sistemul poate scana rapid o clasă şi poate stabili un nivel de învăţare mai potrivit înclinaţiilor. Acestea sunt două exemple, dar aplicaţiile sunt nenumărate şi, pe măsură ce depresia devine o afecţiune tot mai importantă în aceşti ani, profilarea psihologică potrivită devine esenţială. Totodată, şcoala nu mai pregăteşte de ani buni angajaţi excelenţi şi este important pentru angajatori să ştie care şi unde se potriveşte. 

Un exemplu de cum poate fi analizat un grup de persoane care trebuie să lucreze împreună.

image

Eu am absolvit un liceu real, cu accent pe matematică şi informatică, am absolvit o facultate umană, de jurnalism, şi mi-am citit raportul celor 62 de indicatori psihologici ca să aflu mai multe despre ce abilităţi am. Cea matemtică este la 79, medie, care denotă capacitate mentală de calcul numeric. Memoria, pe de altă parte, este la 80, un nivel ridicat. Emotivitatea este însă la 60, în zona mediană, puţin spre ridicat. În dreptul fiecărui indicator este şi o descriere a sa. 

În cazul sincerităţii am un scor de 75, nivel ridicat, ceea ce arată că sunt autentic, lipsit de prefăcătorie, denotă francheţe. În cazul raportului potenţialului aptitudinal, m-am uitat ce am obţinut la curiozitate şi interes. „Spiritul inchizitorial, agresiv, dorinţa de a afla: «ce?», «cum?», «de ce?», «unde?», «când?». Dorinţa de a găsi răspunsuri şi detalii prin studii intensive, orientare spre scop şi investigări minuţioase“, scrie în dreptul unui scor de 77 (nivel ridicat). Oi fi bun de jurnalist? Posibil. Oameni mi-au reproşat că insist prea mult pe subiecte, mai ales când simt că am dreptate.

Interesul pentru acest test cu MindMi mi-a venit şi când am făcut unul online şi inteligenţa emoţională nu prea era.

În cazul profilului generat de acest sistem, inteligenţa emoţională a ieşit aproape mereu la un nivel scăzut. Doar rezistenţa la stres este de nivel mediu, altfel total e la 128 din 168. Iar raportul de personalitate mi-a confirmat un test clasic, din manualul de psihologie dintr-a zecea, conform căruia sunt 60% melancolic şi 40% sangvinic, ceea ce mă face ambivert. „Personalitatea acestui individ, care se manifestă specific tipului specialist, se poate manifesta, în condiţii favorabile, într-un mod specific unui diplomat, revenind apoi la tipul iniţial“. Ei bine, asta am ajuns, un specialist!

image

De asemenea, la activităţi sociale nemanifestate am descoperit ceva ce bănuiam: „(Nu se manifestă) utilizarea resurselor personale pentru a-i ajuta pe ceilalţi dezvoltarea lor, activităţi de consiliere, îngrijire sau asistenţă“. Dar aş putea avea abilităţi artistice, deoarece îmi utilizez imaginaţia pentru exprimare prin scris, artă, muzică sau design. La finalul acestei analize aş spune că a fost interesant să descopăr unde m-aş potrivi, profesional vorbind, şi ce anume pot face mai bine. Ar fi însă şi mai interesant de văzut un astfel de sistem în şcoli, în liceu, acolo unde adulţii de mâine învaţă mare parte din deprinderi. 

Cât despre sistemul MindMi, acesta a fost dezvoltat de Psychometric Systems de-a lungul a 15 ani de cercetări, în Canada, iar producţia a fost realizată în Europa. Sistemul se bazează şi pe munca cercetătorului Dumitru Grigore, fizician, psiholog, autor şi antreprenor. Până să ajungi la aceste rapoarte, pentru care plăteşti un anumit tarif în funcţie de testul pe care ţi-l faci, trebuie să ştii cam ce presupune sistemul.

Are două componente: una hardware (scannerul pentru mâini, numit MindSpring) şi una software (aplicaţia web securizată MindDeck). Sistemul colectează, analizează şi transpune datele într-o varietate de tipare şi profiluri psihologice. Toate datele sunt salvate şi securizate cu ajutorul aplicaţiei web MindDeckTM şi pot fi vizualizate ulterior în MindMiTM Reports. Principala piaţă către care este orientat este cea de recrutare oameni. Deşi psihologii încă sunt cei mai potriviţi pentru a discuta cu oamenii, acest sistem este util când o organizaţie are de aflat într-un timp relativ scurt un tipar psihologic pentru fiecare angajat.

mindmi

Informaţiile furnizate de sistemul MindMi sunt generate sub forma unor rapoarte personalizate, care se bazează pe 62 de indicatori psihologici relevanţi - menţionaţi şi mai sus. Obţinerea unui profil psihologic, cu ajutorul sistemului MindMi, se realizează în doar cinci minute - aceasta fiind partea de scanare, apoi poţi vizualiza rapoartele în profilul online. Printre rapoartele psihologice realizate cu ajutorul sistemului MindMi se numără şi raportul de personalitate, raportul de compatibilitate de grup, raportul potenţialului inteligenţei cognitive, raportul compatibilităţii interpersonale, raportul dominanţei cerebrale sau alte tipuri de rapoarte personalizate.

Hai pe Facebook ca să ştii ce-i nou şi când nu eşti pe site!

Tehnologie



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite