FOTO Cum arată SUV-ul electric produs de Maybach în care poţi servi ceaiul ca Regina Angliei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Şi în industria auto, la fel ca în majoritatea branşelor industriale din lume, China este pe primul loc în ceea ce priveşte mărimea şi ritmul de dezvoltare al acesteia. Legile întocmite de guvernul chinez protejează mediul şi încearcă să ducă tot ecosistemul auto într-o sferă ”verde”, chiar spre interzicerea definitivă a maşinilor cu propulsor pe combustie internă.

La Salonul Auto de la Beijing, Mercedes a prezentat un SUV extravagant, exclusivist, realizat de către divizia de lux a producătorului german, şi anume Maybach. Acesta dispune de patru motoare electrice, câte unul pe fiecare roată, care produc, împreună, nu mai puţin de 750 de cai putere, suficicent cât să propulseze automobilul cu o viteză maximă de 250 de kilometri pe oră.

Însă SUV-ul produs de Maybach suferă la capitolul autonomie, acolo unde nu este în stare să parcurgă mai mult de 320 cu ajutorul unei singur încărcări. Dacă e să ne uităm la rivalul direct al noului Maybach, Tesla Model X, care poate merge aproape 500 de kilometri cu un singur ”plin” de energie, rezultatul obţinut de automobilul de producţie germană nu este foarte convingător.

Însă Maybach-ul plusează la capitolul eleganţă, iar preţul va fi cu siguranţă unul pe măsură. Automobilul este gândit pentru a fi mult mai confortabil în partea din spate a habitaclului, în spaţiul destinat pasagerilor, acolo unde are integrat un set complet de servit ceaiul. O tavă de abanos încălzită găzduieşte un ceainic, împreună cu două ceşti, pentru ca persoanele care călătoresc cu stil să se bucure de o experienţă completă.

Imagine indisponibilă

FOTO via Mercedes

SUV-ul gândit de Maybach este încă la stadiul de concept, însă producţia de serie ar putea începe în anii care vor urma. Trendul maşinilor electrice îşi face simţită prezenţa din ce în ce mai mult, iar  industria auto trece prin cele mai importante schimbări cu care s-a confruntat încă de la apariţia primului automobil.

Imagine indisponibilă

FOTO via Mercedes

Tehnologie



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite