Şumudică şi Bornescu, în liga a doua
0Plecat la Kavala cu gânduri mari, antrenorul Marius Şumudică (foto) a primit ieri, ca un trăsnet, vestea că formaţia pe care tocmai a preluat-o a fost retrogradată din prima ligă a Greciei.
Kavala, la care tocmai s-a transferat şi portarul Mircea Bornescu, a terminat pe locul şapte în campionatul trecut, însă a fost trimisă în al doilea eşalon din cauza implicării în scandalul meciurilor aranjate.
Gruparea din nordul Greciei
a fost amendată şi cu 300.000 de euro, în timp ce preşedintele Makis Psomiadis a primit interdicţie de a mai intra vreodată pe un stadion de fotbal. „Nu ştiu dacă o să rămân în liga a doua. Vor face apel la decizie şi aştept să văd care va fi hotărârea finală", a spus Marius Şumudică.
Aceleaşi sancţiuni au fost dictate şi împotriva clubului Olympiakos Volos, care este calificat în turul trei preliminar din Liga Europa. Mai mult de 60 de oficiali greci, jucători şi oameni de afaceri sunt anchetaţi pentru implicarea în trucerea de meciuri din Cupa Greciei şi din a doua divizie, în 2009 şi 2010.
"Nu ştiu dacă o să rămân în liga a doua. Aştept să văd care va fi decizia finală."
Marius Şumudică
antrenor Kavala