FOTBAL: Prime mari pentru fotbaliştii englezi
0Componenţii reprezentativei Angliei ar putea câştiga prime în valoare de 433.000 de euro de fiecare dacă naţionala antrenată de Fabio Capello va triumfa la Campionatul Mondial din Africa de Sud, informează ediţia online a cotidianului The Sun.
Deşi federaţia nu a comunicat oficial primele în caz de succes la turneul final de anulu viitor, jurnaliştii de la The Sun au aflat că jucătorii care vor bifa cele mai multe prezenţe la modialul din 2010 vor avea posibilitatea să câştige până la 433.000 de euro de fiecare. Totuşi, bonusul pe care ar uma să-l încaseze unii dintre internaţionii englezi este mai mic decât venitul pe trei săptâmâni pe care îl au fotbalişti precum Lampard, Terry sau Rio Ferdinand.
În cazul în care reprezentativa Albionului se va impune la Cupa Mondială din 2010, federaţia va aloca elevilor lui Capello prime în valoare de 6 milioane de euro, cu 60 de milioane de euro mai puţin decât i-ar reveni în urma câştigării trofeului.
În comparaţie, componenţii naţionalei Angliei, triumfători la Campionatul Mondial din 1966, ultimul şi singurul titlu modial din istoria naţionalei britanice, au încasat fiecare câte 1.000 de lire sterline.
Cu două partide înainte de finalul preliminariilor pentru turenul final din Africa de Sud, echipa antrenată de Fabio Capello este liderul Grupei a 6-a, fiind deja calificată la mondialul de anul viitor.