Paul Gascoigne, scandalagiu de meserie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Accidentul de maşină suferit de Paul Gascoigne în urmă cu două zile l-a adus din nou în centrul atenţiei pe internaţional englez după seria interminabilă de probleme cauzate de excesul de alcool, de caracterul său vulcanic sau de consumul de droguri.

Deşi şi în timpul carierei de fotbalist „Gazza” a avut probleme cu drogurile şi cu băutura, după ce a pus ghetele în cui, în 2004, lucrurile au degenerat.

În decembrie 2005, „Gazza” a fost arestat după ce a lovit un fotoreporter, imediat după ce fusese dat afară de la Kettering Town, singura echipă pe care a antrenat-o, pentru mai puţin de o lună. Dat în judecată de fotograf, Gascoigne a scăpat în cele din urmă bazma curată.

Peste  un an, Gascoigne s-a bătut într-un club de noapte din Londra, fără însă să mai facă cunoştinţă cu secţia de poliţie.

În septembrie 2008 Gascoigne a fost amendat de poliţie după ce a făcut scandal şi a spart geamurile unui bar, nemulţumit că nu era deschis deşi era dimineaţa la ora 9.00.

În aceeaşi perioadă, un cotidian englez a publicat declaraţiile unor martori care povesteau că l-au văzut pe Gascoigne căzut pe holul unui hotel şi vorbind anapoda după ce băuse aproape o zi întreagă la bar.

Vara trecută, „Gazza” a fost iar în centrul atenţiei după ce prietena sa a povestit presei că fostul fotbalist a chemat-o la el acasă după ce se îmbătase cui. Femeia s-a speriat serios când Gasciogne a primit-o cu un cuţit în mână ţipând că se va sinucide.

Peste doar câteva spătmâni, fostul fotbalist a fost respins de televiziunea ITV unde trebuia să prezinte o emisiune. Şefii postului au anulat emisiunea chiar înainte de a debuta pe micul ecran după ce „Gazza” a picat  un test psihiatric.

În februarie 2010, Gascoigne a fost arestat pentru că a condus sub influenţa alcoolului.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite