Cruyff: „Olanda a fost ruptă în două“
0Vicecampioana mondială a fost învinsă în ceea ce, teoretic, ar fi trebuit să fie cel mai accesibil meci al ei înaintea confruntărilor cu Germania (mâine) şi Portugalia (17 iunie).
După eşecul cu Danemarca (0-1), Johan Cruyff a tras un semnal de alarmă în rubrica sa săptămânală în ziarul olandez, „De Telegraaf".
„«Portocala» va trebui să-şi îmbunătăţească jocul repede. Contra danezilor, Olanda a fost ruptă în două. A fost un spaţiu atât de mare între compartimente încât Sneijder a fost nevoit să se retragă în permanenţă. Se îndepărta de atacanţi, iar apoi trebuia să parcurgă o distanţă mare pentru a se apropia de ei. Această situaţie l-a epuizat pe Sneijder şi nici atacanţii n-au jucat bine", a scris legendarul Cruyff.
Prea mare implicare pentru „închizători"
Acesta e de părere că în primul meci al batavilor, cei doi mijlocaşi defensivi au „filtrat" prea multe baloane, ceea ce a îngreunat construcţia. „Au trecut foarte multe mingi pe la Van Bommel şi De Jong. Tehnicitatea nu e printre calităţile lor. Sunt alţii în echipă care ar trebui să primească mai multe baloane, nu închizătorii", a concluzionat Cruyff.
Van Persie, la fel ca Stoichiţă
Atacantul a fost criticat întrucât a vorbit la telefon, imediat după meciul cu danezii. „Tocmai ai pierdut un meci în care a şi ratat mai multe ocazii şi apoi lumea te vede, dând telefoane pe margine. Ce impresie lasă asta?", a spus fostul mare jucător olandez, Willem van Hanegem. În Liga I, Stoichiţă a vorbit la telefon pe bancă în timpul meciului Rapid - Steaua.