VIDEO: Fanii turci au întrerupt amicalul Fenerbahce - Şahtior!

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Meciul amical dintre campioana Turciei, Fenerbahce, şi echipa antrenată de Mircea Lucescu, Şahtior Doneţk, a fost întrerupt, joi, după ce suporterii locali au invadat terenul pentru a protesta faţă de acuzaţiile de trucare a unor partide, principala ţintă a fanilor fiind presa.

Conform agenţiei Anatolia, meciul, care se desfăşura pe stadionul Sukru Saracoglu din Istanbul, a fost întrerupt prima oară după atacuri la "masa presei", iar apoi oprit în minutul 67, la scorul de 0-0, după ce zeci de fani au intrat în teren.

Primii doi suporteri au intrat pe teren cu tricouri pe care era chipul preşedintelui Fenerbahçe Aziz Yildirim, inculpat şi întemniţat la începutul lunii, în cadrul anchetei privind meciurile trucate.

Încă de la începutul meciului, suporterii i-au hărţuit pe fotografi şi pe jurnalişti, înjurându-i şi aruncând în direcţia lor sticle, brichete şi monede, mulţi dintre reprezentanţii presei părăsind arena.

Jurnaliştii ucraineni au fost nevoiţi să părăsească terenul, iar responsabilii clubului au încercat să liniştească mulţimea. Un poster uriaş reprezentându-l pe Aziz Yildirim a fost desfăşurat la "masa presei".

Vezi imaginile:

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite