Gata vacanţa! „Feroviarii“ au început pregătirile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CFR s-a reunit în această dimineaţă, efectuând vizitele medicale, începând cu ora 8.00. Jumătate din lot a venit azi pentru a trece peste celebrul test al bicicletei şi pentru a efectua un EKG, urmând ca cealaltă parte să vină mâine

Transferaţi în această iarnă, fundaşul Vasile Maftei şi mijlocaşul Viorel Nicoară au venit împreună, cu maşina primului, dar nu au dorit să ofere declaraţii înainte de prezentarea oficială. Surpriza de la reunirea „vişiniilor“ a fost portarul Remo Amadio, care va semna un contract pe trei ani cu gruparea clujeană, în cazul în care va trece cu bine de vizitele medicale.

Italianul de 23 de ani a adunat puţine meciuri în cariera sa, evoluând în Serie B şi în al treilea eşalon, la echipe precum Pescara, Lumezzane sau S.S. Cassino 1927. Goalkeeperul de 1.95 metri e liber de contract, iar venirea sa la Cluj se datorează conaţionalului său Pietro Spinosa, noul antrenor cu portarii din Gruia.

În aceste condiţii, unul dintre cei patru goal-keeperi pe care-i are CFR în lot în acest moment va fi transferat, cel mai probabil acesta fiind Nuno Claro, pentru care Toni Conceicao, tehnicianul Braşovului, insistă de mai multă vreme. Imediat după finalizarea testelor medicale, jucătorii campioanei s-au reunit la stadion, la ora 11.00, în vederea primului antrenament din acest an.



Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite