CS Mioveni va miza în retur pe tineri sub 25 de ani
0CS Mioveni se va baza în retur mai mult pe jucători tineri, care vor fi aduşi la echipă în această pauză competiţională.
"Trebuie să fim foarte atenţi în noul an competiţional, mai ales la etapele rămase din retur. Un lucru este însă clar, ne vom axa pe jucători tineri, de 25 de ani, sau chiar mai jos. Mulţi îi vom transfera în această iarnă. Cu aceştia sperăm să vedem o altă faţă a echipei de la 9 ianuarie, iar la vară să avem un nou motiv de sărbătoare. Acum, primordial pentru noi este să facem 25 de puncte, ca să atingem baremul, şi după aia vrem şi mai mult, pentru că eu cred că, dacă vom acumula 30 de puncte la final, putem să scăpăm de retrogradare", a declarat directorul general al CS Mioveni, Răzvan Tunaru.