Generaţia de Aur joacă pentru Kassandra, fetiţa lui Rotariu

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Drama fetiţei care a fost înfiată de fostul internaţional Iosif Rotariu continuă să impresioneze nume importante ale fotbalului românesc.

Foştii jucători din Generaţia de Aur se vor aduna mâine, la Sala Polivalentă, de la ora 16.45, în vederea unei partide caritabile, al cărei scop va fi strângerea de fonduri pentru micuţa Kassandra (6 ani), care a suferit 29 de operaţii. La eveniment vor participa Hagi, Gică Popescu, Belodedici, Duckadam, Tudorel Stoica, Bumbescu, plus artiştii Adrian Enache şi Kamara.

La turneu vor lua parte echipele „Steaua 1986", „Naţionala de Aur", echipa naţională a artiştilor şi echipa naţională a jurnaliştilor. Competiţia va fi alcătuită din patru meciuri, cu două reprize a câte 15 minute fiecare. În deschiderea evenimentului va cânta Ştefan Stan, câştigătorul concursului „Vocea de Aur", de la Pro TV. Biletul la acest eveniment costă 10 lei şi poate fi cumpărat de pe site-ul „myticket.ro", din reţeaua Diverta sau de la casele de bilete de la Sala Polivalentă.

Toţi banii strânşi vor fi donaţi familiei Rotariu, pentru ca micuţa Kassandra să beneficieze şi de alte operaţii. Ea suferă de osteomielită, care afectează sistemul osos. La doar 4 ani, fetiţa a fost chinuită cumplit de bunica ei: a bătut-o şi a ars-o cu ţigara. 

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite