Novak Djokovici: "Este anul meu!"
0"Acesta este anul meu", a declarat sârbul Novak Djokovici, numărul unu mondial, după ce a câştigat, luni, turneul US Open, al treilea trofeu de Grand Slam din acest an, învingându-l, în finala de la Flushing Meadows, pe spaniolul Rafael Nadal.
"După ce i-am învins pe Federer (semifinale) şi Nadal, mă simt gol din punct de vedere fizic, dar este normal. Când joci tenis, scopul este să câştigi turnee de Grand Slam, pentru că sunt cele mai importante. Nu mă aşteptam să am aceste rezultate în 2011. Este greu să-mi găsesc cuvintele. Am muncit toată viaţa pentru a ajunge aici. Mai am multe de demonstrat mie şi lumii tenisului. Vreau să câştig şi alte turnee de Mare Şlem. Dragostea pentru acest sport mă face să merg înainte. Atât timp cât voi avea aceste senzaţii după victorii, voi continua să le vreau. Ar fi minunat să câştig şi turneul de la Roland-Garros şi să am toate trofeele de Grand Slam în palmares. Acesta este unul dintre obiectivele mele, însă voi avea nevoie de timp", a declarat Novak Djokovici după finala de luni.
Mai citeşte şi:
Fabrica de bani Novak Djokovic
Djokovici foloseşte metode de recuperare SF
Întrebat dacă se simte invincibil, Novak Djokovici a răspuns: "Nimeni nu este invincibil. Roger Federer a trăit sezoane când a câştigat trei turnee de Grand Slam, când era invincibil 40 sau 50 de meciuri. Rafa a trăit acelaşi lucru anul trecut. Am putea spune că acesta este anul meu, acela în care am jucat cel mai bun tenis al meu în turneele mari. Şi asta mă face extrem de fericit. Dacă anul viitor voi reuşi măcar jumătate din ce am reuşit în 2011, voi fi mulţumit. Însă acum vreau să mă bucur de prezent".
La rândul său, spaniolul Rafael Nadal, numărul doi mondial, a declarat că finala cu Djokovici a fost un meci de calitate şi că este foarte mulţumit de prestaţia sa. "M-am bătut pentru fiecare punct, am jucat cât am putut de bine în fiecare moment şi sunt mult mai mulţumit de acest meci decât de precedentele în faţa lui Djokovici. Am avut ocazii bune, pe care nu le-am concretizat, conduceam cu 2-0 după primele două seturi. Însă, mă întorc acasă ştiind că sunt pe calea cea bună", a spus Nadal, care a adăugat că este dureros faptul că a înregistrat a şasea înfrângere în faţa sârbului în acest an, în tot atâtea finale.
Tenismanul sârb Novak Djokovici, numărul unu mondial, a câştigat, luni, turneul US Open, al treilea trofeu de Grand Slam din acest an, învingându-l, în finala de la Flushing Meadows, pe spaniolul Rafael Nadal, cu scorul de 6-2, 6-4, 6-7 (3/7), 6-1, după un meci ce a durat aproximativ patru ore.
Acesta este primul trofeu US Open din carieră pentru Djokovici, care a mai câştigat în acest an turneul Australian Open şi Wimbledon. Sârbul mai are în palmares un trofeu de Mare Şlem, Australian Open în 2008. Din palmaresul jucătorului de 24 de ani lipseşte acum doar Roland Garros-ul.
Pentru Djokovici victoria de luni a însemnat a 64-a victorie din acest sezon, când a mai înregistrat două înfrângeri, şi al zecelea turneu câştigat în 2011.
Sârbul a devenit, astfel, al şaselea jucător din era Open care câştigă trei dintre cele patru turnee de Grand Slam într-un sezon, după Nadal, Federer (de trei ori), Rod Laver, Jimmy Connors şi Mats Wilander.
Numărul unu mondial a mai stabilit două recorduri
în acest an: a devenit primul jucător din Serbia care a câştigat un
Grand Slam şi cel mai tânăr jucător din era Open care a ajuns până în
semifinalele celor patru turnee de Mare Şlem ale anului, într-un sezon.