Baschet: România victorie răsunătoare cu Suedia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Naţionala de baschet a României a obţinut o victorie răsunătoare în faţa Suediei, favorita grupei B, din Divizia B a Campionatului European, scor 70-54. Partida a avut loc în Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj.

Titus Nicoară a încheiat partida cu un double-double, 16 puncte şi 10 recuperări iar Vlad Moldoveanu a totalizat 16 puncte, 7 recuperări şi 5 pase decisive, cei doi fiind principalele motoare ale echipei.

Suedia, cu tânărul star Jonas Jerebko în echipă, jucător în NBA la Detroit Pistons era marea favorită a partidei, dar şi a grupei, mai ales după victoria din prima rundă în faţa unei alte naţionale solide, cea a Belarusului, scor 75-66. Jerebko, jucător care câştigă la Pistons peste 750.000 de dolari pe sezon, cam cât un buget generos al unei echipe din Divizia A, a încheiat partida cu 19 puncte şi 14 recuperări.

A fost însă singurul nordic care a reuşit să desfacă o apărare cum naţionala nu a mai etalat de multe meciuri. Antrenorul Carl John Neumann a reuşit într-un timp extrem de scurt să facă minuni cu defensiva. Tricolorii au închis culoarele de pătrundere, au constestat aproape orice aruncare de la distanţă dar i-au şi prins pe suedezi într-o zi neagră de la trei puncte, 5 reuşite din 28 de încercări.

"A fost cel mai bun meci al nostru de când ne-am reunit şi a contat mult apãrarea agresivă pe care am avut-o. E o mare bucurie pentru toatã echipa victoria cu Suedia, care este favorita grupei", a declarat antrenorul echipei României, Carl John Neumann.

România a condus partida pe tot parcursul ei însă a tremurat în sfertul al treilea când nordicii s-au apropiat la un singur punct. Vlad Moldoveanu a reuşit însă un coş de trei puncte şi iureşul tricolor s-a reluat.

Naţionala a avut un singur post deficitar, cel al conducătorului de joc, acolo unde Paul Chetreanu şi Andrei Mandache au pierdut împreună opt posesii, câte patru fiecare, dintre cele 17 ale echipei.

Mihai Silvăşan a fost cel care a aprins scânteia în ofensivă, jucătorul gazdelor de la „U" Mobitelco Cluj terminând partida cu 11 puncte. Andrei Căpuşan, cu 10 recuperări şi Ionuţ Drăguşin cu 6 recuperări şi 7 puncte şi-au adus de asemenea contribuţia la acest succes surprinzător, ultimul reuşind şi faza meciului, un capac impresionant la starul oaspeţilor Jonas Jerebko.

Tricolorii vor fi recompensaţi pentru această partidă cu câte 700 de lei fiecare, potrivit legislaţiei în vigoare.

Următoarea partidă pentru tricolori va avea loc sâmbătă, 14 august, în deplasare cu Albania.

După ce FIBA Europe a decis desfiinţarea sistemului cu două divizii, echipele care în acest moment se află în eşalonul secund, luptă pentru o clasare cât mai bună în actuala campanie, în vederea unei plasări într-o urnă valorică superioară în preliminariile pentru Eurobasket 2013.

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite