Poveşti braziliene

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Echipa naţională de futsal a obţinut locul trei la Grand Prix-ul Braziliei. Jucătorii au fost premiaţi cu o sumă modică de organizatori, 180 de euro fiecare. România a obţinut victorii importante, cu Argentina şi Cehia, dar de povestit nepoţilor a fost întâlnirea din semifinale cu campioana mondială Brazilia.

Sud-americanii au câştigat cu 12-0, iar omul meciului a fost Falcao, considerat cel mai bun jucător din lume. Acesta a marcat un gol de senzaţie, a cărui reluare fost difuzată în nenumărate rânduri de canalele de sport. La scorul de 5-0, Falcao a profitat de o pasă greşită  la centrul terenului, a pornit în viteză către careul României, a făcut o „braziliană” perfectă peste portarul Cătălin Rizan şi a împins balonul cu capul în plasă.

„Am obţinut o mare performanţă, dar din păcate futsalul nu prea este băgat în seamă. Noroc cu Falcao, că altfel nu cred că am fi fost daţi pe la televizor. Eu mi-am făcut DVD cu supergolul brazilianului şi l-am revăzut de 1.000 de ori până acum”, a declarat portarul Cătălin Rizan. O altă amintire interesantă: la finalul partidei cu Costa Rica, jucătorii adverşi le-au cerut adidaşii!

„Nu ne-a felicitat nimeni!”

Rezultatele obţinute de echipa naţională de futsal au rămas din păcate fără ecou. „Pentru noi, a fost ceva extraordinar. Ne gândeam că, la întoarcerea în ţară, vom fi aşteptaţi la aeroport şi felicitaţi, dar n-a venit nimeni”, a declarat tricolorul Mimi Stoica. Acesta a fost golgeterul României în Brazilia, reuşind o „dublă” în meciul cu Cehia.

image

România a luat primul gol de la Brazilia în secunda 35

Premiaţi cu 10.000 de reali brazilieni!

Pentru clasarea pe locul trei la Grand Prix-ul Braziliei, România a primit din partea organizatorilor un cec de 10.000 de reali brazilieni. „Când am schimbat banii şi i-am împărţit, ne-am ales fiecare cu câte 180 de euro. Nu ne-am bucurat de bani, ci de rezultatele obţinute.

A fost o experienţă extraordinară, am jucat fiecare meci în faţa a cel puţin 6.000 de suporteri”, a spus căpitanul tricolorilor, Robert Lupu. La capătul aventurii brazilienii, tricolorii s-au întors totuşi în ţară cu câte 900 de euro în buzunar, graţie diurnelor de 40 de euro şi a primelor de 100 de euro încasate pentru fiecare victorie din partea FRF.

Au fost la Zoo şi în magazine

Grand Prix-ul Braziliei a fost organizat în oraşul Goiania, situat la 300 de km de capitalia Brasilia. “Am stat 12 zile la un hotel de patru stele, am avut condiţii foarte bune. Ne-ar fi plăcut să vizităm mai mult ţara, care este superbă, dar programul ne-a permis să vedem doar câteva malluri şi o grădină zoologică”, a declarat portarul Cătălin Rizan.

image

Rizan (dreapta) s-a pozat cu Falcao, cel care i-a înscris un supergol

Rezultate

Grupe

România – Iran 2-5
România – Uruguay  3-2
România – Costa Rica  5-2

SFERTURI

România – Argentina  3-3 (7-5, după penalty-uri)

SEMIFINALE

România – Brazilia 0-12

FINALA MICĂ

România – Cehia 4-2

FINALA MARE

Brazilia – Iran 7-1

Iată superbul gol reuşit de brazilianul Falcao în mneciul cu România

În finală, Brazilia a învins Iranul cu scorul de 7 la 1

Sport



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite