Îndoctrinare la clasă cu învăţământul religios
0Un raport prealabil desfăşurat pe parcursul a 10 luni de către Liga Pro Europa referitor la studiul religiei în şcoli şi intitulat "Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile din
Un raport prealabil desfăşurat pe parcursul a 10 luni de către Liga Pro Europa referitor la studiul religiei în şcoli şi intitulat "Monitorizarea educaţiei religioase în şcolile din România" semnalează faptul că ora de religie seamănă cu una de îndoctrinare religioasă. Potrivit studiului, manualele după care se predă ar conţine informaţii ofensatoare cu privire la celelalte culte religioase. Rezultatele studiului sunt contestate vehement de reprezentanţii bisericii.
Manualele de religie din România conţin prea puţine informaţii de cultură religioasă şi prea multe elemente de îndoctrinare şi catehizare, este concluzia unui raport preliminar al Ligii Pro Europa. "Învăţământul religios din şcolile publice româneşti este unul confesional. Există manuale de religie în care sunt stigmatizate anumite culte religioase, recunoscute în România, din punctul de vedere al cultului majoritar", a spus Smaranda Enache, preşedinta Ligii Pro Europa.
Ea a nominalizat cazul manualului de religie publicat la Editura Corint în anul 2002 şi coordonat de secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Cultelor, Adrian Lemeni. Potrivit acesteia, în manualul cu pricina ar fi publicate informaţii tendenţioase la adresa altor culte. "În acest manual, la capitolul 9, biserica greco-catolică este prezentată ca fiind o biserică prozelită care ar urmări subminarea cultului majoritar. Ea este înşirată alături de unele secte", a exemplificat Smaranda Enache.
Exemplul a fost calificat ca fiind fals de către purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, părintele Constantin Stoica. "Nu există aşa ceva. Manualele de religie au fost concepute sub egida Ministerului Educaţiei şi respectă toate normele româneşti şi europene. Copiii învaţă la ora de religie despre adevăr, dreptate, toleranţă şi iubire de semeni. Nu văd unde este problema", ne-a spus părintele Constantin Stoica.
Statut special pentru profesorul de religie
O altă rezultantă a studiului arată că profesorul de religie are un statut excepţional, în sensul că, în urma obţinerii licenţei în teologie, acesta are nevoie de avizul ierarhilor bisericii cultului respectiv pentru a putea preda la clasă.
"Este o ingerinţă a unei entităţi private autonome în viaţa şcolii", este de părere preşedinta Ligii Pro Europa. Uneori, avizul se poate retrage, fapt ce poate avea consecinţe dramatice. "Pentru că era de confesiune catolică şi a divorţat, o profesoară de religie din Cluj a rămas pe drumuri cu un copil după ea", a detaliat Smaranda Enache.
Reprezentantul Bisericii Ortodoxe Române (BOR) spune că avizul respectiv reprezintă un gir moral pe care biserica îl dă celui care predă această materie. "Omul respectiv nu predă nişte cunoştinţe seci, el trebuie să fie un model de probitate morală. Persoana respectivă a încălcat regulile bisericii catolice. Profesorii de religie sunt consideraţi misionari, apostoli", a spus purtătorul de cuvânt al BOR.
Secretarul de stat pentru învăţământul preuniversitar din cadrul Ministerului Educaţiei, Zvetlana Preoteasa, ne-a explicat că avizul este necesar pentru ca alţi profesori cu altă specialitate să nu poată preda religia. "Un profesor de sport, de exemplu, poate avea cursuri mozaic, adică poate preda şi muzică, şi desen dacă nu are norma didactică completă, dar nu şi religie", a spus Zvetlana Preoteasa.
Rezultatele finale ale studiului efectuat de Liga Pro Europa vor fi date publicităţii la sfârşitul lunii august.