Un copil din cinci cu sindromul Tourette are şi autism

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Sindromul Tourette este o tulburare neurologică însoţită de ticuri nervoase. Un studiu american realizat recent arată că un copil din cinci care are această afecţiune nervoasă are şi simptome de autism.

Cercetarea a inclus 294 de copii, 22,8% din aceştia întrunind criteriile pentru autism, potrivit agerpres.ro. Potrivit studiilor realizate la Universitatea San Francisco din California şi publicate în „Journal of the American Academy of Child and Adolescent Psychiatry“, se estimează că autismul afectează între 0,3 şi 2,9% din populaţia generală.

Cercetătorii au dorit să examineze simptomele de autism în cazul pacienţilor diagnosticaţi cu Tourette, inclusiv a celor în cazul cărora diagnosticul a fost asociat cu tulburare obsesiv-compulsivă (OCD — Obsessive Compulsive Disorder) sau sindromul de hiperactivitate cu deficit de atenţie (ADHD), probleme ce pot apărea în mod asociat.

Potrivit unei cercetări efectuată recent de aceeaşi echipă de oameni de ştiinţă, Tourette, OCD şi ADHD s-a demonstrat că împărtăşesc simptome şi baze genetice comune.

Tourette afectează între unul şi 10 din 1.000 de copii, conform Institutelor Naţionale de Sănătate din Statele Unite (NIH). Ca şi în cazul autismului, acesta se manifestă mai frecvent la persoanele de sex masculin.

Oamenii de ştiinţă notează că cele mai mari scoruri în ceea ce priveşte evaluarea prezenţei autismului, obţinute pe Scara Receptivităţii Sociale, s-au înregistrat la participanţii cu Tourette şi una dintre cele două tulburări, OCD respectiv ADHD, iar 83% din cei care erau diagnosticaţi cu Tourette şi care au atins pragul critic de autism îndeplineau şi criteriile pentru OCD.

„Acest studiu sugerează că unele dintre aceste creşteri ar putea fi o reflexie a dizabilităţilor la nivel psihiatric survenite mai degrabă decât o caracteristică a autismului“, a subliniat Carol Mathews, unul dintre cercetători.

„Unii dintre copiii incluşi în studiu probabil că au autism, alţii au doar simptome care mimează autismul dar nu sunt cauzate de acesta. Aceste simptome sunt numite fenocopii“, a explicat ea.

Tourette este în general diagnosticată între 3 şi 9 ani. Manifestarea simptomelor atinge pragul maxim la începutul adolescenţei şi începe să descrească în intensitate în jurul vârstei de 20 de ani, manifestând o tendinţă de ameliorare în prima parte a perioadei adulte.

Spre deosebire de Tourette, tulburările de spectru autist afectează o persoană pe toată durata vieţii, menţionează cercetătorii.

Viață sănătoasă



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite