Un cercetător român a oferit o teorie asupra sinuciderii

Sinuciderea lui Robin Williams a fost îndelung mediatizată. Ce ar mai fi de spus? S-a speculat din belşug pe marginea potenţialelor ipoteze care au dus la sfârşitul tragic al celebrului actor: o depresie veche, survenită pe fondul consumului cronic de alcool şi droguri, accentuată de aflarea veştii că actorul are boala Parkinson şi o tumoră la creier.

Într-adevăr, dacă aceştia au fost adevăraţii factori, au fost suficienţi ca să dezechilibreze şi cel mai puternic spirit. Este însă evident că mulţi trec prin probleme asemănătoare, însă nu toţi se sinucid. Întrebarea care se ridică şi care ar putea oferi variante de răspuns în cadrul managerierii riscului de suicid este: care este diferenţa, la nivel neuronal, între cei care văd în sinucidere o opţiune şi cei care continuă să îşi trăiască viaţa, în ciuda neajunsurilor ei?

Un posibil răspuns ar putea fi dat chiar de către un cercetător roman născut în Brăila. Constantin von Economo, căci despre el este vorba, a făcut această descoperire în anul 1929. Mai târziu, ca omagiu adus geniului său medical, Austria a emis, în 1976, un timbru cu chipul său.

Ce sunt neuronii von Economo, care ar putea deţine răspunsul la întrebarea „de ce unii se sinucid şi alţii nu?”. Aceşti neuroni cu arbori dendritici neobişnuiţi, se găsesc în zona cortexului cingular anterior şi în zona anterioară a insulei, la marile primate, dar şi la balenele cu cocoaşă, la balenele ucigaşe, la delfinii Risso, la balenele beluga precum şi la elefanţii africani şi asiatici. Recent, ei au fost descoperiţi la oameni şi în cortexul prefrontal dorsolateral. Ce îi face deosebiţi pe aceşti neuroni care ar putea deţine răspunsul pe care îl căutăm cu toţii? Din punct de vedere ontogenetic, neuronii von Economo apar la oameni în săptămâna 35 de gestaţie (din 40), iar la naştere sunt prezenţi în jur de 15%. La vârsta de 4 ani, un copil are deja în jur de 184.000, iar ca adult el va avea circa 193.000.

Ce este important la aceşti neuroni? Zona în care ei sunt localizaţi, cortexul cingular anterior, proiectează în cortexul prefrontal procese mentale precum disonanţa cognitivă şi incertitudinea. Disonanţa cognitivă este un disconfort mental experimentat de către cineva atunci când are două credinţe, idei sau valori contradictorii. Spre exemplu, un fumător ştie că fumatul îl va ucide, dar nu poate nici accepta această idee, dar nici renunţa la fumat, pentru că ar admite că vrea să moară. Atunci, el îşi spune că şi bunicul a fumat până la 80 de ani şi nu avut nimic. Până când a murit de cancer la plămâni sau emfizem pulmonar, evident. Dar, e important că el nu va muri la 40, ci la 80. Reducerea disonanţei cognitive joacă un rol major în diminuarea tensiunilor psihice personale, mai ales în urma alegerilor făcute. „M-am căsătorit cu beţivul asta, care e un abuzator şi un agresiv, dar măcar aduce bani în casă şi copiii au un tată”. Reducerea disonanţei, a disconfortului, intervine în momentul în care noi ne aducem argumente pentru o decizie despre care ştim, în adâncul nostru, că nu e bună.

Neuronii von Economo joacă un rol deosebit de important în intuiţie, ceea ce ne permite să trecem peste sentimentul de incertitudine, luând astfel decizii rapide şi rezolvând disonanţa cognitivă de care vorbeam mai sus.

Ce legătură au însă von Economo cu sinucigaşii? În conformitate cu un studiu german, oamenii care se sinucid au pachete mult mai dense ale neuronilor von Economo decât cei care mor de moarte bună sau accidentală. Cercetătorii din Germania au analizat creierele sinucigaşilor, prin comparaţie cu creierele altor subjecţi, şi au ajuns la concluzia că aceste celule poartă receptori pentru neurotransmiţători care ajută la reglarea emoţiei, neurotransmiţători precum dopamina, serotonina şi vasopresina. Echipa germană a găsit, după ce a comparat neuronii von Economo ai unor pacienţi care se sinuciseseră cu ai altora care muriseră de atac de cord, că densitatea neuronilor von Economo la sinucigaşi era semnificativ mai mare.

Concluzia la care au ajuns a fost următoarea: dacă aceşti neuroni joacă un rol atât de complex în procesarea unor emoţii precum empatie, vină şi ruşine, atunci un număr în exces al acestor neuroni poate duce la tulburari emoţionale, explicând astfel de ce la un sinucigaş aceste emoţii sunt prevalente. Dacă nu toţi oamenii care se simt ruşinaţi sau vinovaţi se sinucid, atunci aceasta ar putea fi o explicaţie de natură neurologică.

Densitatea crescută a neuronilor von Economo nu duce neapărat la sinucidere, precizează cercetătorii. A fi deosebit de empatic în anumite circumstanţe poate fi benefic câteodată, însă poate avea şi efecte devastatoare asupra persoanei cu un nivel ridicat de empatie. Aceasta este o receptare afectivă a stării celorlalţi, o capacitate de a înţelege şi de a trăi cu o intensitate asemănătoare stările celorlalţi.

Acest studiu nu pretinde că oferă un răspuns în ceea ce priveşte înţelegerea comportamentului sinucigaş, însă este o nouă piesă ce completează puzzle-ul psihicului uman.