Explicaţiile evoluţioniste ale depresiei

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Izolarea socială, se pare că, ajută în cele din urmă ca persoana să se gândească exclusiv asupra problemei cauzatoare de depresie, fără ca aceasta să fie nevoită să se gândească la altceva nou”
„Izolarea socială, se pare că, ajută în cele din urmă ca persoana să se gândească exclusiv asupra problemei cauzatoare de depresie, fără ca aceasta să fie nevoită să se gândească la altceva nou”

Haideţi să blocăm, pentru o clipă, ceea ce credem că ştim despre depresie şi să lăsăm loc unei ipoteze mai puţin obişnuite, dar nu mai puţin plauzibile: ipoteza evoluţionistă a depresiei. Cum se manifestă depresia omului modern, o ştim cu toţii: tristeţe fără motiv, lipsa interesului şi a plăcerii, tulburări de somn, oboseală, retragere din viaţa socială. Dar este depresia „decoraţia” omului modern sau ea a mers mână în mână cu evoluţia lui?

Din punct de vedere evoluţionist, depresivul nu pare să beneficieze de lipsa de energie, anxietate, retragerea din viaţa socială, ca să nu mai vorbim de lipsa somnului şi a hranei, de inapetenţa pentru sex sau anhedonie. De cele mai multe ori, s-a considerat depresia ca fiind o condiţie patologică fără valoare adaptativă. Există situaţii în care, totuşi letargia, pesimismul şi anhedonia să fie benefice? Se pare că, în anumite circumstanţe, o investiţie minimă de efort poate aduce beneficii mari, ducând ulterior la o irumpere de efort şi energie crescute.

Multe dintre acţiunile oamenilor sunt concentrate pe scopuri mari: vrem salarii uriaşe, ranguri înalte, soţii care să arate precum vedetele photoshop-ate, vile lângă pădure şi copii la Oxford. De aceea trebuie să existe şi un mecanism care să ne dezangajeze din eforturi care nu pot fi atinse. Acest mecanism care să ne tragă de mânecă ar putea fi chiar depresia. Dacă oamenii persistă în urmărirea unui scop de neatins, o dispoziţie deja joasă va escalada într-o depresie în toată regula. Ideea adaptativă, din spatele acestei ipoteze, ar fi să îţi conservi energia, renunţând la scopuri intangibile şi să îţi redirecţionezi efortul către un scop tangibil. Adică să treci din starea de exploatare, către starea de explorare pentru a găsi noi resurse (hrană, sociale, economice, etc).

Această ipoteză este cea a modelului de blocare comportamentală, care susţine că atunci când un organism poate pierde mai mult decât el câştigă de pe urma unor activităţi, cea mai bună strategie evoluţionistă este să se retragă din efectuarea lor.  Unele dovezi clinice susţin această ipoteză, de a muta exploatarea către explorare şi arată o remisie a depresiei, atunci când pacientul găseşte o nouă strategie pentru obţinerea scopului, sau chiar renunţă la acesta, găsind altul.

Alţi psihologi evoluţionişti avansează ipoteza că depresia nu este o defecţiune a creierului ci, dimpotrivă, ea vine cu avantaje cognitive şi, ca orice proces psihic care încă există, el poate veni şi cu o explicaţie de necesitate a existenţei lui. Evident, această ipoteză nu este necesar adevărată însă oferă şi o altă concepţie, chiar eliberatoare, asupra depresiei. Paul Andrews şi Anderson Thomson propun următoarea teorie. Pentru început, se poate motiva că oamenii deprimaţi se gândesc intens la problemele lor, chiar obsesiv. Aceste gânduri se numesc ruminaţii, care nu sunt numai obsesive dar şi adânc analitice. Ele gravitează în jurul problemei declanşatoare a depresiei, pe care o divid în probleme mai mici, care sunt la rândul lor analizate, pe rând. Studiile au arătat că o persoană deprimată rezolvă cu destulă acurateţe, şi uneori mai rapid decât o persoană bine-dispusă, o problemă de matematică.

Ipotezele merg şi mai departe şi chiar susţin că cei deprimaţi, sau care se întristează pe parcurs, şi răspund la teste de inteligenţă, au scoruri mai ridicate. Acest lucru se întâmplă deoarece analiza necesită un şir de gânduri neîntrerupte, iar depresia se pare că poate coordona schimbările din organism (creier) care ajută oamenii să îşi rezolve problemele fără să fie distraşi. Ipoteza ruminaţiilor analitice este cea care îl fac pe deprimat să obsedeze pe marginea problemei, până când ajunge la soluţionarea ei. Depresia activează cortexul ventrolateral prefrontal, care creşte controlul atenţiei şi menţine informatia depre problemă într-o stare activă şi accesibilă.  Gândirea analitică promovată de depresie ne ajută să calculăm mai bine beneficiile şi costurile experienţei prin care trecem.

Izolarea socială, se pare că, ajută în cele din urmă ca persoana să se gândească exclusiv asupra problemei cauzatoare de depresie, fără ca aceasta să fie nevoită să se gândească la altceva nou, care ar perturba fluxul gândirii analitice a ruminaţiilor. Sexul şi socializarea ar încetini procesul de rezolvare a problemei şi de procesare a informaţiei de aceea, creierul nu le mai acordă importanţă pe perioada depresiei.

Ipoteza rangului social presupune că atunci când un individ se află într-o competiţie socială (promovare la locul de muncă, şef de promoţie la facultate, primul din clasă, cu coroniţă) prea mult timp, şi pierde lupta pentru primul loc, atunci depresia se instalează pentru a trage individul doi paşi în spate şi pentru a îl face să accepte un loc submisiv. Locul doi este onorabil. Prin acest lucru, depresia îl protejează de un consum excesiv de energie sau îi poate salva chiar viaţa.

Psihologii evoluţionişti, fără să fie neapărat de acord cu psihiatrii, au propus şi alte ipoteze ale depresiei. Una dintre ele ar fi ipoteza durerii psihice. Conform acestei ipoteze, depresia este o durere psihică similară cu durerea fizică. Ea îl informează pe cel care suferă că circumstanţele prezente reprezintă o ameninţare asupra fitnessului său biologic. Acest lucru îl motivează pe cel care suferă să înceteze activităţile care duc la situaţii costisitoare (relaţii pierdute, divorţ, etc), ajutându-l să înveţe cum să le evite pe viitor.

O alta ipoteză este cea a semnalizării oneste: pentru cineva care tocmai si-a pierdut partenerul, de pildă, depresia poate transmite semnale de cerere ajutor social. “Sunt deja la pământ, nu mă pot lupta acum. Am nevoie de ajutor!” Unii cercetătorii au argumentat că depresia este o stare de beneficiu involuntar, care ne protejează de atac după o pierdere socială.

Teoriile prezentate mai sus nu sunt literă de lege şi obiecţii există chiar şi în rândul clinicienilor, care contestă uneori ipotezele avangardiste ale psihologilor evoluţionişti. Nimeni nu susţine însă că psihologii evoluţionişti deţin adevărul suprem, însă teoriile prezentate de ei ar putea face lumină asupra nebuloasei numită depresie.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite