Despre furie şi autocontrol

0
0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Controlul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci exprimarea ei 
într-un mod benefic atât pentru furios, cât şi pentru cei din jur.” FOTO dagens.dk
„Controlul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci exprimarea ei într-un mod benefic atât pentru furios, cât şi pentru cei din jur.” FOTO dagens.dk

După cum cimitirul este plin de oameni indispensabili, la fel de pline sunt şi închisorile de oameni furioşi, sensibili la critică, care nu suportă nici să le zici „dă-te mai încolo!”. Există un paradox al furiei şi nu sunt puţini cei care susţin că cei mai furioşi dintre noi sunt, de fapt, nişte neajutoraţi. Este furia slăbiciune sau expresia nestăvilită a forţei brute?

Din punct de vedere biologic, furia te face, literalmente vorbind, mai puternic. Aşa că atunci, când vezi roşu în faţa ochilor, devii o gorilă gata să lupte sau să fugă. De cele mai multe ori, furia nu exprimă însă fugă, ci luptă, în organism eliberându-se adrenalină, noradrenalină şi cortizol. Ritmul respirator şi cardiac cresc, sângele este redirecţionat de la tractul digestiv înspre muşchi şi membre, care au nevoie de un aport de energie în cazul unei confruntari. Pupilele se măresc, nivelul de alertă creşte, în timp ce simţul vizual se ascute. Impulsurile devin mai rapide, iar percepţia durerii scade. Sistemul imunitar se mobilizează şi devenim pregătiţi de confruntare. 

Această putere generată chimic de corpul nostru este, de cele mai multe ori, iluzorie. Ce trebuie să ne reamintim, este că furia ne ajută să luptăm împotriva oricărei ameninţări asupra integrităţii persoanei noastre. Asta nu înseamnă neapărat că reacţia noastră este una de putere. Dimpotrivă, ea poate sugera uneori vulnerabilitate sau convingerea că resursele noastre sunt incapabile să menţină echilibrul în faţa adversităţii.  

Însă, toată această pregătire de luptă, generată de un stimul stresant, nu duce neapărat la accese de furie care se termină cu bătăi. Aparent, flegmaticii trec prin aceleaşi modificări fiziologice, însă fără o finalitate vizibilă, ci doar cu un efect asupra propriei sănătăţi. Conform evoluţiei, care nu cunoaşte tipologia depăşită a tipurilor de personalitate (coleric, sanguinic, flegmatic, apatic), toate organismele adaptate la mediu reacţionează în mod similar la factorii stresanţi. Respectiv, şi cei mai flegmatici dintre noi suferă o eliberare de factor corticotropin, care determină producerea hormonului corticotropină de catre glanda pituitară, fie că vor, fie că nu.

Ce este, aşadar, de făcut? Părerile sunt împărţite: să ne reprimăm furia, care este, repet, un răspuns natural şi firesc al organismului atunci când îi este integritatea ameninţată, sau să o eliberam, dar controlat.

Furia nu se manifestă întotdeauna cu „crize de nervi”. Uneori, ea se poate exprima prin alte emoţii precum tristeţe, dezamăgire sau frustrare. Alteori, ea scapă de sub control şi explodează în agresivitate fizică sau verbală.

Furia îi avertizează pe ceilalţi că dispui de forţă şi nu le permiţi să profite de tine, ajutându-te să trasezi graniţe bine delimitate cu semnul „Atenţie, teren minat!”. Prin urmare, vei sfârşi singur, pentru că nimănui nu-i place să stea pe un teren minat.

Diferenţa nu constă numai în felul în care reacţionăm cu furie la stimuli, dar şi la ce tip de stimuli reacţionăm. Lupta bară la bară, pentru un loc de parcare, îi poate scoate pe unii din minţi, în timp ce pe alţii îi poate lăsa nemuritori şi reci. Contextul socio-cultural, istoria personală a fiecăruia precum şi rezistenţa la frustare determină felul şi dozajul exprimării furiei.

Una dintre credinţele iraţionale ale copiilor furioşi, care ulterior devin adulţi furioşi, este că „viaţa e justă”. Lumea nu a fost niciodată şi nu va fi un loc onest sau just.

Dacă le spunem copiilor că lumea este un loc just şi ei vor ajunge să creadă acest lucru, este posibil ca ei să devină foarte furioşi atunci când cineva îi tratează în mod injust.

Oamenii devin furioşi atunci când atribuie intenţii ostile unor acţiuni care sunt, de fapt, neutre. Furioşii sunt hipersensibili la critică şi au un temperament extrem de volatil. De cele mai multe ori, ei alcătuiesc populaţia din închisori care serveşte pedepse pentru violenţă, agresiune sau omor.

Însă, nu întotdeauna controlul furiei sau exprimarea ei adecvată şi asertivă ţine de persoana în cauză. Motivul pentru care unii se înfurie teribil, în timp ce alţii ridică nonşalanţi din umeri, ţine şi de fiziologie. Nu mai puţin de 7,3% dintre noi suferă, cel puţin o dată în viaţă, de tulburari explozive intermitente (intermittent explosive disorder), fără să se gândească la consecinţe.

Controlul furiei nu înseamnă reprimarea acesteia, ci exprimarea ei într-un mod benefic atât pentru furios, cât şi pentru cei din jur. Acest lucru nu înseamnă redirecţionarea furiei pe manechine din plastic, întrucât un act violent hrăneşte agresivitatea, ci combinarea unei restructurari cognitive, ridicarea nivelurilor de anduranţă, împreună cu învăţarea unor tehnici de relaxare.

Restructurarea cognitivă propune schimbarea felului în care gândim, cum ar fi să îţi reaminteşti că furia nu te ajută să schimbi nici situaţia şi nici nu o să te facă să te simţi mai bine. Furioşii ştiu despre ce vorbesc.

Cum spuneam, o persoană furioasă nu inspiră neapărat putere. Autocontrolul este cel care inspiră, în cele din urmă, încredere. A avea încredere în cineva necesită două ingrediente: mai întâi, să crezi că, persoana în care ai încredere, îţi vrea binele. În al doilea rând, să crezi că celălalt poate face ceea ce zice că face, adică să fie competent. O parte importantă a competenţei este autocontrolul. Ceilalţi, nu numai că observă atât nivelele temporare sau cronice ale controlului de sine, dar şi folosesc ulterior această informaţie ca să judece cât de mult au încredere în alţii. 

Un studiu, publicat în 2011, susţine că dacă doreşti să îţi îmbunătăţeşti viaţa romantică şi socială trebuie să lucrezi la aspectul controlului de sine, care să inspire celorlalţi putere cu adevărat. Totuşi, autocontrolul este de multe ori o resursă limitată. Vestea bună însă este că poţi îmbunătăţi performanţa creierului de a avea mai mult autocontrol. Această activitate, întocmai ca un exerciţiu fizic care întăreşte un muşchi, poate augumenta funcţionalitatea creierului, devenind, în timp, din ce în ce mai uşor să ne stăpânim. 

Evident, acest lucru se începe cu paşi mărunţi. De pildă, dacă obisnuieşti să bei zilnic un pahar de vin, atunci când vii de la lucru sau să mănânci ceva dulce după fiecare masă, încearcă să sari câteva zile peste acest obicei. Sau perie dinţii cu mâna nedominantă şi reaminteşte-ţi să stai drept pe scaun, doar ca să îţi exersezi stăpânirea de sine. Apoi, poţi trece la lucruri mai serioase, cum ar fi renunţatul la obiceiuri mai nocive. Începând cu paşi mici, vei căpăta un simţ al disciplinei, care îţi va da o senzaţie de putere.

Dacă îţi aloci timp să regândeşti problema şi calculezi rapid beneficiile şi costurile furiei, s-ar putea să vii chiar cu o soluţie mai bună decât să îi spargi capul şoferului care ţi-a tăiat calea şi a frânat brusc în faţa ta, pentru că mergeai prea lent (cu viteză legală, de altfel) pentru bidiviul lui făcut de Bayerische Motoren Werke.

Aşadar, cu cât dispui de mai multă stăpânire de sine, cu atât inspiri mai multă încredere şi putere.

Opinii


Ultimele știri
Cele mai citite